Acasă Evenimente Au ajuns acasă

Au ajuns acasă

Foto: Adrian Sultănoiu / CER SENIN – Revista Forţelor Aeriene

O aeronavă de tip C-27J Spartan aparținând Forțelor Aeriene Române a efectuat sâmbătă, 22 februarie, la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, un zbor pe ruta București – Berlin și retur, pentru aducerea în țară a șase cetățeni români repatriați din Japonia.

Cei șase cetățeni au fost transportați din Japonia în Germania cu zboruri de evacuare medicală desfășurate în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.

Aeronava, configurată pentru misiuni de evacuare medicală și având instalată o cameră specială de izolare, a fost operată de un echipaj condus de locotenent-comandorul Romeo Gârz și a avut la bord o echipă medicală aparținând SMURD București.

Transportul a fost realizat cu respectarea întocmai a măsurilor pentru protecția personalului și a tehnicii, obligatorii în astfel de situații, anunță MApN.

Toți cei șase cetățeni (doi pasageri și patru membri ai echipajului) au fost examinați medical înainte de îmbarcare, testați pentru noul coronavirus (COVID-19), testele fiind negative.

În România, conform procedurilor, cele șase persoane vor rămâne încă 14 zile sub supraveghere medicală într-un spațiu special destinat din București, în care sunt respectate condițiile de izolare.

Nava de croazieră Diamond Princess se aflată în carantină din data de 3 februarie 2020 în portul Yokohama. Foto: MApN