Site icon TIMP ROMÂNESC

Au fost actualizate definiţiile de caz pentru Covid 19

Institutul de Sănătate Publică a actualizat definiţiile de caz pentru noul coronavirus, recomandările de prioritizare a testării și definiția decesului cauzat de Covid 19.

În ce privește testarea, sunt 13 categorii de persoane au prioritate, printre acestea fiind persoanele simptomatice, contacţii direcţi simptomatici, gravidele aflate în izolare, pacienţii care necesită transplant şi pacienţii oncologici înainte de internarea în spital sau procedurile de radioterapie. Dacă pacienţii oncologici sunt copii care se internează cu un părinte şi acesta este testat, spune INS.

Caz suspect de Covid 19

Orice persoana cu infecţie respiratorie acută (debut brusc cu cel puţin unul din următoarele simptome: tuse, febră, dificultate în respiraţie (scurtarea respiratiei)

Orice persoană cu pneumonie, bronhopneumonie +/- pleurezie

Orice persoană cu infecţie respiratorie acută severă (SARI) (febră sau istoric de febră și tuse/dificultate în respiraţie (scurtarea respiratiei) și care necesită spitalizare peste noapte)

Pentru copiii cu vârsta până la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentaţia se poate suspecta infecţia cu SARS-CoV-2.

Caz confirmat cu Covid 19

O persoană cu confirmare în laborator a infecţiei cu SARS-CoV-2, indiferent de semnele şi simptomele clinice.

Cazul COVID-19 comunitar sau asociat asistenţei medicale se stabilește în funcție de numărul de zile anterioare datei debutului sau a confirmării în laborator, după data internării într-o unitate sanitară (spital, centru de dializă), centru rezidential de sedere prelungita (ziua 1); Argumentele din investigaţia epidemiologică privind originea comunitară sau IAAM (apartenenţa cazului la focare de infecţii cu una sau alta dintre origini).

Contactul direct

Persoană care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19;

Persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);

Persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănuşă);

Persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minim 15 minute;

Persoană care s-a aflat în aceeaşi încăpere (ex. sala de clasă, sală de şedinţe, sală de aşteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m;

Persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie;

Legătura epidemiologică ar fi putut avea loc în perioada de 14 zile anterioare datei debutului.

Deces pacient confirmat cu COVID-19

Decesul cu COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepţia situaţiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relaţie cu COVID-19 (ex. traumatism, hemoragie acută majoră etc) şi la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală şi momentul decesului.

Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli pre-existente (de ex. cancer, afecţiuni hematologice etc.) şi COVID-19 trebuie raportată drept cauză a decesului, independent de condiţiile medicale preexistente care se supectează că au favorizat evoluţia severă a COVID-19.

COVID-19 trebuie menţionată pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces.

Recomandări de prioritizare a testării pentru COVID-19

  1. Persoane simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar si auxiliar, conform definiţiei de caz;
  2. Contacţi apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate;
  3. Pacienţi cu maximum 48 de ore înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienţi cu transplant de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice aflaţi în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant – 2 teste la 24 de ore interval;
  4. Echipele medicale de prelevare a organelor pentru transplant care se deplaseaza de la centrul de transplant in centrele de prelevare – la fiecare două saptamani;
  5. Pacienţi asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos, cu maximum 48 de ore înainte de internarea în spital;
  6. Pacienţi oncologici asimptomatici aflaţi în curs de chimioterapie şi/sau radioterapie:

Pacienţi oncologici asimptomatici aflaţi în curs de chimioterapie – cu maximum 48 de ore înainte de fiecare cură, respectiv de fiecare prezentare la spital pentru monitorizare;

Pacienţi oncologici asimptomatici aflaţi în curs de radioterapie – înainte de prima şedinţă şi apoi la 14 zile, până la terminarea curei;

  1. Pacienţi oncologici asimptomatici înainte de intervenţii operatorii sau manevre invazive, cu maxim 48 de ore înaintea intervenţiei/manoperei;

Cu referire la punctele 6. şi 7., în cazul pacienţilor copii care se internează cu însoţitor, se testează şi însoţitorul.

  1. Pacienti hemodializaţi asimptomatici – de 2 ori pe luna;

Pacienti hemodializati asimptomatici contacţi cu caz confirmat, 2 testări la 6-7 zile interval între ele; pe durata acestei perioade aceştia vor fi dializaţi în sesiuni separate de restul pacientilor;

  1. Pacienti hemodializaţi simptomatici;
  2. Persoane instituţionalizate asimptomatice – de 2 ori pe lună;
  3. Personalul de îngrijire din centre rezidenţiale – de 2 ori pe lună;
  4. Gravidele asimptomatice care se află în carantină / izolare la domiciliu sau au fost contact direct cu un caz confirmat – în ziua 14, dacă nu au devenit simptomatice;
  5. Personal medico-sanitar si auxiliar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a 6-7 zi de la ultimul contact posibil infectant;
Exit mobile version