Site icon TIMP ROMÂNESC

Au reînceput negocierile cu Rusia pentru repatrierea tezaurului României

România a trimis la Moscova, în toamna acestui an, o serie de propuneri privind reluarea activităţii Comisiei bilaterale privind tezaurul şi aşteaptă un răspuns în acest sens de la autorităţile ruse, a anunţat ministrul de Externe, Titus Corlăţean. „Am transmis în toamna acestui an, urmare a discuţiilor de la Moscova, o serie de propuneri. Aşteptăm, pe canale diplomatice, răspunsul„, a declarat, la TVR, Corlăţean.

Ministrul a spus că există „nişte dificultăţi obiective” legate de restructurarea părţii ruse a comisiei bilaterale. El a precizat că România face demersuri în continuare pentru reluarea activităţilor Comisiei îngheţate de mai mulţi ani.

Sunt, se pare, dificultăţi obiective, ceea ce nu înseamnă că partea română nu rămâne extrem de activă pe această temă. De altfel, săptămâna trecută, noi ne-am reunit, partea românească, diferitele instituţii, reprezentanţi, colegii din Ministerul de Externe, am fost şi eu prezent la o parte a şedinţei noastre de pregătire, partea română şi pot să vă spun că vom face în continuare demersuri. Această comisie se va reîntâlni, este o decizie politică luată la nivelul miniştrilor de externe român şi rus, iar în ceea ce priveşte partea română, este şi mai tânără şi mai încăpăţânată şi are energia necesară să rămână ferm angajată pe această direcţie„, a subliniat ministrul de Externe.

Exit mobile version