Site icon TIMP ROMÂNESC

AUDIO – Românii din Austria sprijină comunitățile istorice

”Comunitatea românească este o comunitate foarte harnică, bine integrată, care respectă legile, foarte harnic”, declară ministrul pentru românii de pretutindeni, Angel Tîlvăr, la finalul discuției cu Stefan Steiner, director general cu rang de secretar de stat pe probleme de integrare din MAE al Austriei. Agenda discuțiilor de astăzi a celor doi oficiali a vizat problemele ridicate, de-a lungul timpului, de comunitatea românească.

Discuțiile au continuat cu românii din Austria și cu reprezentanții cultelor religioase. Apar primele vești despre federalizarea asociațiilor românești și despre sprijinul pe care românii din Europa de Vest îl acordă românilor din comunitățile istorice.

Ministrul Angel Tîlvăr efectuează în perioada 16 – 19 iulie o vizită oficială în Austria. Programul vizitei include întâlniri cu membrii comunităților românești din mai multe localități austriece, precum și întrevederi cu reprezentanți ai autorităților locale și centrale din această țară.

Totodată, pe agenda vizitei se găsesc întâlniri cu reprezentanți ai comunităților și ai cultelor religioase românești din Austria, vizite la unele lăcașe de cult românești și la sediile unor asociații, precum și depunerea unei coroane de flori la Crucea ridicată în Cimitirul Central din Viena în cinstea ostașilor români căzuți în primul război mondial.

Exit mobile version