Acasă Cultura / Culte Augustin Lazăr a prezentat, la Bookfest Chișinău, lucrarea ”Protecția juridică a patrimoniului...

Augustin Lazăr a prezentat, la Bookfest Chișinău, lucrarea ”Protecția juridică a patrimoniului cultural și natural”

foto:mpublic.ro

În cursul zilei de 29 august 2018, Augustin Lazăr, procurorul general al României, s-a aflat într-o vizită la Chișinău, unde a avut o întâlnire de lucru cu procurorii moldoveni, în cadrul activităților prevăzute de Protocolul încheiat între Ministerul Public din România și Procuratura Generală a Republicii Moldova privind cooperarea bilaterală pentru prevenirea și combaterea criminalității, în general și a celei organizate, în special.Totodată, Augustin Lazăr a avut o întâlnire cu ministrul Culturii din Republica Moldova, Monica Babuc, având în vedere interesul pentru dezvoltarea cooperării și schimbului de bune practici în materia reglementării protecției patrimoniului cultural național.

De asemenea, în cadrul Salonului Internaţional de Carte ”Bookfest Chișinău”, Augustin Lazăr, împreună cu Monica Babuc, ministrul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova și Alexandru Tănase, fost ministru al Justiției din același stat, a prezentat lucrarea ”Protecția juridică a patrimoniului cultural și natural”. Lucrarea, apărută sub egida Academiei Române – Institutul de Cercetări Juridice ”Academician Andrei Rădulescu” și Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este dedicată Centenarului Marii Uniri şi Anului european al patrimoniului cultural.

În cursul zilei de, 30 august 2018, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a discutat cu reprezentanții Ambasadei României la Chișinău în legătură cu modul în care aceasta poate contribui la dezvoltarea cooperării judiciare între autoritățile române și moldovene.