Echipa României a obţinut medalie de aur la Campionatul Internaţional de Robotică „First Tech Challenge”, anunţă Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucureşti. La competiţia din Seul au participat 1.500 de concurenţi, iar echipa României a fost formată din elevii Razvan Has, Claudiu Ion şi Călin Baciu.
Razvan Has şi Claudiu Ion sunt elevi la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, iar Călin Baciu este elev la Colegiul National „I.L. Caragiale”. Acestia au obţinut şi Premiul Special de Creaţie.
Campionatul International de Robotică „FIRST TECH CHALLENGE” s-a desfăşurat în perioada 22-25 ianuarie 2015, la Seul, Coreea de Sud.