Expoziţia de icoane ortodoxe pe lemn a pictorului restaurator Aurel Tudorache-Dicu a fost organizată zilele trecute, la galeria Societa’ Cooperativa Libraria La Torre din centrul oraşului Alba (Italia), unde au fost prezenţi prieteni, colegi şi elevi ai maestrului.
Adevărate bijuterii, exponatele impresionează, în ciuda dimensiunilor reduse, prin acurateţea detaliului şi forţa expresivă a conţinutului încătuşat în canoanele tehnicii tradiţional bizantine, pictorul iconograf fiind renumit în zona Cuneo din Piemont pentru creaţiile sale.
„În cei doisprezece ani, de când sunt în Italia, am pictat peste o mie de icoane”, a subliniat Aurel Tudorache-Dicu în cadrul verniajului.
Născut în 1958 la Galaţi, Aurel Tudorache-Dicu nu este, însă, cunoscut doar pentru icoane, aceasta fiind mai ales o pasiune: „Mă închid în casă, fiind de unul singur, şi mă apuc de pictat icoane. La mine în casă pereţii sunt plini de icoane. Şi începute, şi terminate, şi idei, şi desene. E ca o cură. Căteodată nu ies din casă zile întregi fiindcă atunci când pictezi timpul se concentrează, este fantastic, treci într-o altă lume„.
Prin mâinile pictorului au trecut mai multe biserici şi vestigii istorice din Piemont, acesta participând la lucrările de restaurare de la Palatul Reggia di Venaria, Domul de la Cuneo, Santuario della Consolata din Torino sau Castelul Vagnone Trofarello, în acest moment fiind în curs de finalizare decoraţiunile Bisericii Santa Teresa din Torino.