Site icon TIMP ROMÂNESC

Autorităţile române caută soluții pentru românii din Ucraina

Foto: MRP

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, s-a întâlnit miercuri, 20 decembrie 2017, cu o delegație a etnicilor români din Ucraina – reprezentanți ai mediului asociativ, ai presei scrise de limba română din Ucraina și ai altor instituții culturale și de învățământ. La întrunire au fost prezenţi și reprezentanţi din MAE și MEN.

În cadrul întrevederii a avut loc un schimb amplu de opinii privind impactul negativ al noii legi a educației asupra drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina. Reprezentanții guvernamentali au reiterat interesul major al României pentru sprijinirea învățământului în limba română, fiind evidențiate măsurile adoptate în acest sens după adoptarea legii educației din Ucraina, în septembrie 2017.

Ministrul Andreea Păstîrnac a reamintit măsurile deja întreprinse de MRP în beneficiul etnicilor români înscriși în sistemul de învățământ ucrainean cu predare în limba română, care acționează pe două dimensiuni: sprijinirea elevilor care învață în limba română în Ucraina și susținerea profesorilor care predau discipline de studiu în limba română. Totodată, ministrul a pus în discuție posibilitatea de a extinde proiectul propriu al MRP „Descoperă și Cunoaște România” pentru tinerii etnici români din Ucraina.

Reprezentanții MAE au subliniat că, având în vedere opinia Comisiei de la Veneția, atât dialogul cu autoritățile ucrainene, cât și demersurile bilaterale și multilaterale ale României vor continua, pentru identificarea rapidă a unor soluții care să asigure respectarea drepturilor lingvistice existente ale tuturor vorbitorilor de limba română din Ucraina, precum și asigurarea consultării semnificative a acestora în procesul de adoptare a oricăror reglementări în materie de educație.

Reprezentanții MAE au trecut în revistă acțiunile diplomatice întreprinse pentru promovarea și protejarea drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina: de la solicitarea fermă de realizare, de către autoritățile ucrainene, a unei consultări adecvate a Comisiei de la Veneția, la apelul pentru respectarea în integralitatea sa a Opiniei Comisiei și, în mod deosebit, a recomandărilor făcute de aceasta, precum și demersurile diplomatice realizate la nivelul organizațiilor internaționale cu atribuții în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților.

De asemenea, au fost menționate angajamentele asumate de partea ucraineană în contextul vizitei la București a ministrului de externe Pavlo Klimkin, din octombrie 2017, precum și în contextul celorlalte contacte de nivel înalt.

Delegația prezentă la sediul MRP a fost formată din:  Ștefan Hostiuc, directorul revistei „Mesager Bucovinean” din Cernăuți, Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, director al Editurii „Alexandru cel Bun” din Cernăuți, Elizaveta Penteleiciuc, președinte al Uniunii Societăților Românești pentru Integrare Europeană din Cernăuți, Ion Popescu, președintele Uniunii Interregionale Comunitatea Românilor din Ucraina, Aurica Bojescu, secretar al Uniunii Interregionale Comunitatea Românilor din Ucraina, Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al Academiei Române, președintele Centrului Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți și președinte al Fundației Culturale „Casa Limbii Române” din Cernăuți, Eugen Pătraș, vice-președintele Centrului Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, Vasile Bâcu, președintele Societății Culturale „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, Iurie Levcic, directorul Școlii Populare de Artă din Cernăuți și președinte al Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți și Nicolae Toma, redactor șef al publicației de limba română „Zorile Bucovinei”din Cernăuți și președinte al Societății Jurnaliștilor Români Independenți din regiunea Cernăuți.

Exit mobile version