La începutul lunii iulie, 26 de polițiști români încep misiunile de suport operativ în state europene, în special în stațiuni turistice și zone cu aflux mare de turiști. Aceștia acordă asistenţă și facilitează interacțiunea dintre cetățenii români și autoritățile locale. De asemenea, desfășoară activități în cadrul unor proiecte ale polițiilor partenere sau le sprijină în domeniul analizei informațiilor, anunță MAI.
În premieră, trei polițiști români vor participa, pentru perioade succesive de câte 20 de zile, la o misiune de cooperare polițienească internațională, desfășurată în Muntenegru, în perioada 2 iulie – 30 august 2019, în calitate de specialiști suport operativ.
Activitatea se desfășoară în baza Memorandumului semnat de adjunctul inspectorului general al Poliției Române, comisar-șef de poliție Florian Dragnea și adjunctul șefului Direcției de Poliție din Muntenegru, Nikola Janjušević. Documentul s-a semnat la Chișinău, la data de 6 iunie 2019 și vizează regulile și condițiile exercitării atribuțiilor de serviciu ale polițiștilor români în Muntenegru, pe perioada sezonului turistic.
Pe timpul misiunii, polițiștii români vor acorda sprijin şi asistenţă directă autorităţilor de resort muntenegrene, în asigurarea securității zonelor cu afluență turistică sezonieră.
De asemenea, în perioada 3 iulie – 31 august 2019, 12 polițiști români vor participa la misiunile comune de patrulare la Paris și în regiunea Provence-Alpes-Cȏte d’Azur, în Republica Franceză.
Totodată, opt polițiști din România vor fi în Bulgaria, pe parcursul lunii iulie, în stațiunea Nisipurile de Aur, Albena, Nessebar și Balcic.
Alți trei polițiști din țara noastră se vor afla în Marea Britanie, începând cu luna iulie 2019, în cadrul proiectelor ADVENUS și NEXUS.
De asemenea, la 1 iulie, doi polițiști români au început misiunea în Croația, pentru perioade de câte o lună, în calitate de specialiști suport operativ în cadrul Administrației de Poliție din Primorsko – Goranska, Secția de Poliție Opatija.
Misiunea acestora se desfășoară în baza Protocolului între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul de Interne din Republica Croaţia, prin Directoratul General de Poliţie, privind regulile şi condiţiile exercitării atribuţiilor de serviciu ale poliţiştilor români în Republica Croaţia pe perioada sezonului turistic, în cadrul proiectului ”Safe Tourist Season”.
În Confederația Elvețiană, un polițist român va participa, în perioada 1 iulie – 30 august 2019, la o misiune de sprijin în analiza informațiilor, la Poliția Cantonală Vaud.
În prezent, alți 25 de polițiști români se află în misiuni pe teritoriul a cinci state, respectiv Franța, Cehia, Marea Britanie, Germania și Italia.