Acasă Europa Avertizare de călătorie în Croația. Temperaturi ridicate!

Avertizare de călătorie în Croația. Temperaturi ridicate!

Foto: zagreb360.hr City: Zagreb

Începând de astăzi, 1 august, intră în vigoare o avertizare de călătorie în Croația, valabilă pentru perioada cu temperaturi semnificative și periculoase în prima parte a lunii. 

Cele mai ridicate temperaturi, de până la 42 de grade Celsius, sunt așteptate în zonele Zagreb, Karlovac, Gospić, Knin (centrul țării), Osijek (est) și Rijeka (nord-vest).

Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite expunerea directă la soare, în special la orele amiezii, şi să aibă la dispoziție suficiente rezerve de lichide pentru o hidratare corespunzătoare.

Înainte de a pleca în Croaţia, consultați paginile dedicate de Internet ale Automobil Clubului Croat: http://www.hak.hr/en, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate: http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate: http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă http://www.ccaa.hr, precum și http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/HR-CroaCia.html, pentru a vă pune la curent cu informaţii actualizate. În situaţii de urgenţă, pe teritoriul croat, puteți apela numărul european unic de urgenţă „112”.

Cetățenii români afectaţi de situaţia din atenţionare pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii României la Zagreb: +38598414341.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://zagreb.mae.rowww.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.