Acasă Europa Avertizare de călătorie: Ploi abundente și inundații severe în Italia!

Avertizare de călătorie: Ploi abundente și inundații severe în Italia!

Ploi abundente și inundații severe în Italia

Institutul Hidro-Meteorologic din Italia atenționează că  regiunile Emilia-Romagna, Toscana și Marche au fost afectate de ploi abundente și inundații severe. Precipitațiile intense au cauzat revărsarea râurilor și alunecări de teren, ducând la pagube materiale majore, întreruperi ale traficului și evacuări. Autoritățile locale au intervenit cu echipe de salvare și sprijin pentru populația afectată, în timp ce multe localități au declarat stare de urgență.

Impactul a fost deosebit de grav în zonele rurale și în apropierea cursurilor de apă, unde infrastructura a suferit daune semnificative.

Primările din localitățile afectate au activat planul pentru situații de urgență, recomandând să se evite deplasările, cu excepția celor absolut necesare.

Aeroporturile din regiune funcționează în mare parte normal, însă unele zboruri au fost întârziate sau anulate din cauza vremii nefavorabile.

Prin urmare, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Italian ca, pentru obținerea informațiilor actualizate în timp real, să consulte pagina de Internet a Departamentului Protecției Civile italiene.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Bologna, +39 051 5872120; +39 051 5872209, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție şi telefonul de urgență al oficiului consular:  +39 324.803.5171.