Proiectul de rezoluţie aferent raportului „Egalitate şi nediscriminare în accesul la justiţie”, prezentat de senatorul Viorel Badea la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a fost adoptat în unanimitate de membrii Comisiei pentru egalitate şi nediscriminare a APCE, transmite www.promptmedia.ro.
În cadrul reuniunii care a avut loc săptămâna trecută, senatorul român a relevant că parlamentarilor, în calitatea lor de legiuitori, le incumbă obligaţia de a adapta în mod permanent cadrul legislativ realităţilor sociale, conferind, astfel, acces egal la justiţie tuturor cetăţenilor. În acelaşi context, Viorel Badea a mai subliniat că încrederea în autorităţile statului poate fi redobândită în special prin instituirea unor mecanisme adecvate de comunicare publică menite să faciliteze materializarea în justiţie a drepturilor fiecărui membru al societăţii.
Durata prea lungă a procedurilor legale, costurile prea mari ale acestora, nesiguranţa statutului de migrant ilegal şi implicit teama de a fi returnat au un efect descurajant asupra raportării încălcărilor în materie de discriminare, a mai adăugat parlamentarul român.
În continuarea expunerii sale, senatorul Badea a menţionat că accesul la justiţie nu este sinonim doar cu un drept individual susceptibil să permită obţinerea legală a unui remediu echitabil, ci este o condiţie sine qua non a statului de drept, ca instrument inerent unei societăţi egale şi incluzive. De asemenea, el a evidenţiat necesitatea unei conştientizări mai pregnante a mijloacelor juridice disponibile, inclusiv prin recurgerea la asistenţa juridică, încurajarea raportării cazurilor de discriminare, înlesnirea accesului la justiţie prin uzitarea limbilor regionale sau minoritare sau suplinirea lipsei capacităţii juridice a unor categorii de persoane prin posibilitatea reprezentării legale a acestora de către terţi.
Documentul va fi transmis spre examinare şi vot final plenului Adunării, cu ocazia celei de-a doua părţi a Sesiunii ordinare a APCE (Strasbourg, 20-24 aprilie 2015).
Senatorul Viorel Badea este membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE).