Site icon TIMP ROMÂNESC

„Azur de Lisabona”, album bilingv cu texte semnate de peste 50 de personalități române

Albumul bilingv „Azur de Lisabona” / „Azul de Lisboa”, realizat de Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, cu sprijinul Fundației Bonte, va avea prezentarea oficială vineri, 18 decembrie, pe paginile de Facebook ale celor două instituții. Vor lua cuvântul E.S. Ioana Bivolaru, Ambasadorul României în Republica Portugheză, Daniel Nicolescu, directorul ICR Lisabona, scriitorul Radu Paraschivescu și Manuel Fonseca, directorul Editurii Guerra e Paz.

Volumul tipărit la prestigioasa editură Guerra e Paz, în luna noiembrie a acestui an, se află deja în cele mai importante librării din Portugalia. Sub coordonarea lui Radu Paraschivescu, albumul reunește texte ale unor personalități române care au avut prilejul să viziteze în decursul vremii Portugalia: diplomați, scriitori, artiști, oameni de teatru sau de film. Aceștia au încercat să capteze spiritul locului și să-l restituie, cu adaosul sensibilității și înțelegerii lor, publicului român și portughez, construind astfel o nouă punte de comunicare între România și Portugalia.

Cititorii românii vor avea prilejul să descopere sau să redescopere un ținut care, situat în cealaltă extremitate a Europei, s-a ascuns mereu într-un halou misterios și care, atunci când s-a oferit imaginației, prin texte beletristice sau de consemnare jurnalistică, a rămas adesea tributar câtorva locuri comune: epopeea exploratorilor, livezile de portocali, fado-ul. „Azur de Lisabona” / „Azul de Lisboa” are și rolul de a intega aceste elemente, de certă specificitate, într-un tablou mai amplu și mai proaspăt, menit să promoveze, în același timp, valorile și personalitațile culturii române.

Pentru publicul portughez, această antologie de texte și imagini reprezintă un omagiu, dar și un prilej de a-și vedea țara prin ochii altora, de a se bucura de similaritățile de mentalitate, de civilizație și, nu în ultimul rând, de simțire, care sunt relevate în aceste povești românești despre Lisabona și Portugalia.

Albumul beneficiază de contribuția fotografului Cosmin Bumbuț, care a realizat o serie de fotografii inedite ale Lisabonei. Textele au fost traduse în portugheză de Corneliu Popa, iar conceptul grafic aparține Corinei Gabriela Duma.

Autorii semnatari în „Azur de Lisabona” / „Azul de Lisboa”:

Diana Adamek • Gabriela Adameșteanu • Teodor Baconschi • Tudor Banuș • Florin Bican • Ioana Bivolaru • Cristina Bolborea • Alain Bonte • Dan Caragea • Marin Cazacu • Gigi Căciuleanu • Constantin Chiriac • Ioana Bâldea Constantinescu • Marius Constantinescu • Gabriel Gafița • Gheorghe Fikl • Dinu Flămând • Manuel S. Fonseca • Sofia Fränkl • Alina Gherasim • Bogdan Ghiu • Călin Hentea • Marin Mălaicu-Hondrari • Adrian-Silvan Ionescu • Mircea Martin • Gabriela Massaci • Virgil Mihaiu • Valeriu Mladin • Aurelia Mocanu • Daniel Nicolescu • Elisabeth Ochsenfeld • Radu Paraschivescu • Doina Păuleanu • Ileana Pintilie • Ioan Es. Pop • Simina Popa • Vasile Popovici • Simona Preda • Nicolae Prelipceanu • Andrei Rosetti • Radu Sergiu Ruba • Anamaria Smigelschi • Răzvan Suma • Bogdan-Alexandru Stănescu • Robert Șerban • Oltea Șerban-Pârâu • Virgil Tănase • Radu Toma • Alexandru Tomescu • Raluca Tulbure • Stelian Țurlea • Floarea Țuțuianu • Lucian Vasilescu • Ciprian Vălcan • Matei Vișniec • Mihai Zamfir

 

Exit mobile version