O adresă a Comisiei Europene către Reprezentanța permanentă a României pe lângă UE solicită României un punct de vedere în legătură cu ”solicitare oficială din partea Ucrainei de a adapta căile navigabile interioare pe Dunăre la rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) indicativă” și că ”Ucraina a solicitat Comisiei să adauge la rețea alinierile căilor navigabile interioare ale estuarelor Chilia și Bâstroe ale Dunării”.
În solicitare se menționează faptul că ”Comisia evaluează cererile din partea țărilor învecinate ale UE de adaptare la rețeau TEN-T indicative în funcție de metodologia de planificarea TEN-T, urmând procedura care se aplică și statelor membre ale Uniunii Europene” și ”După evaluarea inițială a cererii de adaptarea rețelei TEN-T indicative, Comisia prezintă Consiliului evaluarea propunerii, în vederea începerii negocierii propunerii cu Ucraina”, iar ”la încheirea negocierilor, UE și Ucraina semnează un acord la nivel înalt ca bază pentru adaptarea rețelei TEN-T indicative”.
În plus, Comisia Europeană subliniază că ”Brațul Chilia al Dunării, care face legătura cu cele două estuare ale căii navigabile interioare pe Dunăre dezvoltate de Ucraina, constituie frontiera dintre România și Ucraina”, prin urmare ”Comisia ar aprecia feedbackul României cu privire la propunerea Ucrainei de a adăuga estuarele Chilia și Bâstroe la rețeaua TEN-T indicativă”.
Practic, Ucraina vrea să adâncească de la 5 la 8 m canalele Chilia și Bâstroe (cu un metru mai mult decât Canalul Sulina) pentru a le transforma în canale de legătură către Dunăre și Marea Neagră. Numai că prin acestă solicitare se încalcă toate convențiile internaționale la care România și, automat, Uniunea Europeană a aderat. Mai mult, săparea și adâncirea celor 164 km de canal de pe Chilia și Bâstroe ar conduce la distrugerea Deltei Dunării, aflată în patromoniul universal UNESCO și totodată la închiderea canalului Sulina prin faptul că circulația navelor s-ar muta pe Chilia și Bâstroe.
În iulie 2022, MAE a anunțat că a transmis, în mod excepțional, acordul părții române pentru folosirea canalului Bâstroe în scopul tranzitării navelor cu încărcătură cerealieră, fiind avută în vedere importanța diversificării și fluidizării căilor de transport utilizate pentru exporturile ucrainene de cereale. ”Odată cu acordul părții române a fost subliniată, de asemenea, menținerea poziției de principiu a României privind proiectul dezvoltării pentru navigație a canalului Bâstroe, precum și necesitatea ca acesta să respecte prevederile dreptului internațional aplicabil, inclusiv reglementările în materie de protecție a mediului”.
În noiembrie 2022, miniștrii Mediului din România și Ucraina au semnat Acordul între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei pentru punerea în aplicare a prevederilor Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră.
Convenția privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier (Convenția Espoo) a fost elaborată sub egida Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (UNECE) și adoptată în localitatea Espoo, Finlanda, la 25 februarie 1991, intrând în vigoare la 10 septembrie 1997. România a ratificat Convenția la 29 martie 2001 (Legea nr. 22/2001).
Potrivit Digi24, Ministerul Infrastructurii din Ucraina afirmă, într-o postare pe Twitter, că adâncimea de navigare pe Canalul Bâstroe a crescut de la 3,9 la 6,5 metri, pentru prima oară de la declararea independenței țării. Mesajul ministerului vine în contradicție cu afirmațiile de sâmbătă ale ambasadei ucrainene, care anunța că ”lucrările operaționale de dragare pe șenalul maritim navigabil, ca urmare a colmatării naturale semnificative, se execută în mod permanent de mai mulți ani în zonele specificate și convenite, în conformitate cu normele legislației ucrainene, acordurile și convențiile internaționale. În august 2022, partea ucraineană a informat Administrația Fluvială a Dunării de Jos cu privire la lucrările planificate” și punea informațiile apărute în presă pe seama propagandei rusești în contextul războiului.
Pe de altă parte, se pare că nici la Ministerul Mediului și nici la Rezervația Biosferei Delta Dunării nu există nicio fundamentare științifică privind monitorizarea impactul de mediu transfrontalier cu Ucraina, iar la nivelul Ministerului Transporturilor de asemenea nu există documente în acest sens.
Delta Dunării, unica deltă din lume declarată Rezervaţie a Biosferei, are o valoare inestimabilă pentru patrimoniul universal. Este o zonă cu o semnificaţie ecologică deosebită care include o varietate de habitate și specii, multe dintre ele serios ameninţate în restul Europei.
Conform literaturii de specialitate, Delta Dunării reprezintă teritoriul cuprins între prima bifurcaţie a Dunării (Ceatalul Chiliei), mărginit la est de litoralul Mării Negre, la nord de braţul Chilia și la sud de complexul lacustru Razim- Sinoe. Delta, rezultat al interacţiunii dintre Dunăre și Marea Neagră se împarte în 2 sectoare: delta fluvială la vest și delta fluvio-maritimă la est, separate prin aliniamentul de grinduri Letea – Caraorman – Crasnicol.
Delta Dunării se găsește pe teritoriul a două ţări: România și Ucraina. Suprafaţa totală este de 4.178 km² din care: 82% – 3 446 km² revine României, iar 18% – 732 km² revine Ucrainei. Are 580.000 ha fiind situată pe locul 22 între deltele lumii și locul 2 în Europa, după Volga. Dunărea, al doilea fluviu ca mărime din Europa (2.857 km) al cărui bazin hidrografic străbate 18 state europene se unește cu Marea Neagră prin 3 braţe: Chilia, Sulina și Sf. Gheorghe, formând Delta Dunării. Debitul de intrare în Deltă este de 6350m³/s, debit distribuit pe cele 3 braţe astfel: Chilia 58%, Sulina 19%, Sf. Gheorghe 23%. Lungimea braţelor este de: Chilia 120 km, Sulina 64 km, Sf. Gheorghe 70 km.
Valoarea universală a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a fost recunoscută prin includerea acesteia în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei (1990), în cadrul Programului “Omul și Biosfera” (MAB), lansat de UNESCO. Delta Dunării a fost recunoscută în septembrie 1990, ca zonă umedă de importanţă internaţională prin Convenţia de la Ramsar (Iran). Valoarea de patrimoniu natural universal al Rezervaţiei a fost recunoscută și prin includerea acesteia în Lista Patrimoniului Mondial Cultural și Natural, în decembrie 1990. Rezervaţia adăpostește specii de pești și păsări foarte rare sau ameninţate, de asemenea, reprezintă cel mai important sistem de purificare al apei de pe continentul european. Pentru asigurarea unui management adecvat a existat un suport financiar din partea Guvernului României, a Uniunii Mondiale pentru Conservarea Naturii (IUCN), UNESCO, Banca Europeană pentru Reconstrucţie și Dezvoltare (BERD) și Banca Mondială.
Delta Dunării ocupă locul 8 din cele peste 600 de zone umede Ramsar ca habitat al păsărilor de apă, reprezintă cea mai întinsă zonă de stufăriș compact de pe planetă și cuprinde cea mai nordică pădure tropicală – pădurea Letea. Este un muzeu viu al biodiversităţii, incluzând 30 de tipuri de ecosisteme, 5.410 specii de plante și animale printre care cea mai mare colonie de pelicani din Europa în zona Rosca- Buhaiova, 60% din populaţia mondială de cormoran pitic și 50% din populaţia mondială de gâscă cu gât roșu.
Suprafaţa rezervaţiei este împărţită în 4 categorii de zone de interes ecologic: zone strict protejate (18 zone) care reprezintă 8,7% din suprafaţa rezervaţiei, zone tampon stabilite în jurul zonelor cu regim de protecţie integrală, adică 38,5%, zone economice care ocupă 52,8% din suprafaţa rezervaţiei și zone de reconstrucţie ecologică.
Acţiunile de exploatare în interes economic a Deltei din ultimele decenii au determinat schimbări profunde ale biotopurilor și ale ecosistemelor care au dus la creșterea gradului de continentalizare, la aridizarea uscatului Deltei. O altă problemă majoră o constituie gradul ridicat de poluare care afectează toate categoriile de organisme din Deltă.
Echilibrul ecologic fragil al Deltei a fost ameninţat în 2004 de începerea amenajării de Ucraina a unui nou canal de navigaţie Dunăre – Marea Neagră, pe braţul Chilia în porţiunea ucraineană a Dunării, acţiune care a declanșat un val de proteste din partea autorităţilor române, a comunităţii internaţionale și a organizaţiilor ecologiste. Construirea unui canal navigabil ar însemna o nouă agresiune asupra acestei zone, care ar putea crea premizele unui dezastru ecologic.
Canalul Bâstroe există în mod natural, fiind un braţ de scurgere al Dunării în Marea Neagră impracticabil pentru navigaţie. Pornește din Braţul Chilia la frontiera cu România, mai jos de Periprava. Prin construirea adâncirea acestui canal Ucraina își va asigura accesul la Marea Neagră pentru transportul de mare tonaj pe braţele Dunării. Conform convenţiei internaţionale de la Copenhaga din 1998 privind delimitarea traseelor fluvio-maritime în Europa, singura cale pentru vapoare de mare tonaj pe Dunăre este pe braţul Sulina.
În conformitate cu Convenţia Internaţională de la Ramsar (1971), zona braţului Bâstroe beneficiază de un regim de protecţie integrală, în cadrul căreia nu pot fi realizate lucrări hidrotehnice, mai mult, în unele locuri este interzis chiar și accesul publicului.
În 2004 autorităţile de la Kiev susţineau că nu este vorba despre construirea unui nou canal de navigaţie, ci despre reînnoirea căii navigabile, care a funcţionat în partea ucraineană a Deltei Dunării la nord de braţul Chilia până la începutul anilor 1990. Canalul a devenit impracticabil din cauza unor lucrări
de amenajare executate incorect, motiv pentru care lucrările la Bâstroe ar consta doar în curăţarea, adâncirea și amenajarea canalului existent. Exact ceea ce transmit și acum.
La începutul anilor 2000, pe canalul Bâstroe se făceau lucrări de dragare și de adâncire a canalului pentru a permite circulaţia navelor de mare tonaj, care au nevoie de zone adânci. Iniţial se vorbea de adâncirea canalului pentru a permite circulaţia navelor cu pescaj de până la 3-4 m, urmând ca ulterior să se permită accesul navelor cu pescaj de 6-7 m.
Pentru realizarea căii de navigaţie Dunăre-Marea Neagră, inițial au fost avansate 3 proiecte: dragarea braţului Bâstroe, dragarea braţului nordic Oceakovo sau construirea unui canal de ecluze care să traverseze lacurile existente în nordul braţului Chilia. Dintre aceste 3 proiecte o comisie internaţională de experţi a stabilit, în 2003, că varianta Bâstroe prezintă cel mai mare pericol ecologic, datorită riscului de a afecta stabilitatea ecosistemului Deltei Dunării.
Pentru Ucraina, construirea canalului Bâstroe ar facilita accesul la Marea Neagră și are implicaţii de ordin economic, social, politic și strategic. Amenajarea canalului navigabil Bâstroe deschide transportul fluvial pe teritoriul Ucrainei și va permite accesul direct din Dunăre la Marea Neagră a vaselor ucrainiene care în prezent trec prin canalul navigabil Sulina. Motivaţia economică rezidă în avantajele create pentru navigaţia maritimă, prin regularizarea canalului navigabil pe braţul Chilia creându-se un acces mai facil flotei comerciale maritime ucreinene spre porturile dunărene.
Dacă pentru Ucraina canalul Bâstroe va avea efecte benefice, pentru România canalul poate avea consecinţe nefaste. Pe lângă afectarea inevitabilă a ecosistemelor din Deltă, se preconizează implicaţii economice și sociale. Astfel, reducerea debitelor pe braţul Sulina, în favoarea Chiliei, va determina necesitatea sporirii efortului dragajelor la bara și pe canal, pentru menţinerea condiţiilor de navigaţie maritimă, cu creșterea costurilor de execuţie a acestor lucrări.
Implicaţiile ecologice asupra Deltei Dunării sunt greu de anticipat la ora actuală, în lipsa unui studiu amplu care să evalueze impactul ecologic pe care îl va avea amenajarea canalului. În baza acordurilor bilaterale si internaţionale, Ucraina trebuia să pună la dispoziţia părţii române proiectele și studiile în legătură cu efectele hidrologice și de mediu ale canalului înainte de începerea lucrărilor. Lipsa acestei evaluări complete a determinat la începutul anilor 2000 proteste ale comunităţii internaţionale și ale organizaţiilor ecologiste preocupate de pericolul deteriorării ireversibile a Deltei. Au luat poziţie în acest caz Statele Unite ale Americii, UE, 450 de organizaţii ecologiste printre care: World Wildlife, Birdlife International și Wetlands International, care au solicitat oprirea lucrărilor la canal, până la elaborarea unui studiu amplu care să specifice modul în care va fii afectată Rezervaţia precum și măsurile de prezervare care trebuie luate. Poziţie în acest sens au luat și asociaţiile ecologiste din Ucraina, care s-au opus construcţiei canalului, intrucât implica un risc ecologic ridicat în condiţiile în care pe canal n-au circulat decât vase de mici dimensiuni, iar folosirea lui pentru tranzitul navelor de mare tonaj modifica ireversibil peisajul Deltei.
Adâncirea canalului Bâstroe ar putea determina o accelerare a cursului apei în regiune și scăderea nivelului pânzei freatice, cu accelerarea ritmului de evoluţie a ecosistemului în direcţia aridizării lui. Astfel, ar fi afectată pădurea tropicală Letea, de asemenea prin scăderea sursei de apă ar fi ameninţată colonia de pelicani din zona Rosca – Buhaiova, cea mai mare din Europa. Construcţia ar putea duce la secarea a numeroase lacuri și canale care reprezintă locuri de cuibărit și de depunere a icrelor. Dacă fondul piscicol va avea de suferit, va fi afectată direct și comunitatea de pescari din zonă, pentru care pescuitul reprezintă singura sursă de venit. O altă problemă ar putea fii reprezentată de pericolul poluării.
Într-un studiu oficial elaborat la vremea respectivă de oamenii de știinţă ucrainieni, se apreciază că efectele asupra mediului se vor resimţi doar în imediata apropiere a zonei construite. Studiul nu lua în calcul efectul global și nici consecinţele pe termen lung. Din punct de vedere al impactului transfrontalier studiul recunoștea că o creștere a debitului apei în braţul Bâstroe ar contribui la antrenarea apei în Delta Chiliei, afectând debitul celorlalte braţe ale Dunării, generând efecte ecologice și economice în lanţ. Astfel, pătrunderea lamei de apa sărată în interiorul deltei ucrainiene duce la schimbarea compoziţiei apei freatice. Reducerea nivelelor de apă în zona românească a Deltei poate fi urmată de reducerea pânzei freatice din zona nordică, de afectarea stabilităţii coloniei de pelicani de la Rosca – Buhaiova și a stabilităţii ecosistemelor forestiere din zona Letea. O altă problemă luată în discuţie era cea a haldei de depozitare a materialului rezultat din dragarea canalului care afectează ireversibil habitatele speciilor salmastre din zonă. De asemenea, prin realizarea străpungerii pentru calea de navigaţie prin bara Bâstroe și a digului de protecţie din partea de nord, poate interveni un efect de dereglare a proceselor morfologice.
Lucrările la Canalul Bâstroe, continuate cu amenajarea braţului Chilia, riscă să modifice regimului hidrologic al întregii zone, să afecteze ecosistemele ca urmare a pătrunderii substanţelor poluante în apă și să modifice regimului de oxigenare a acesteia, să distrugă direct organismele bentice care epurează apa, să afecteze condiţiile de reproducere a ihtiofaunei, coloniile de păsări și flora. Dincolo de interesele economice, amenajarea canalului Bâstroe poate să devină o problemă serioasă din punct de vedere ecologic prin consecinţele ei de durată, întrucât ameninţă să pericliteze stabilitatea unuia dintre ultimele refugii ale unor specii rare, ale ultimului bastion al biodiversităţii din Europa – Delta Dunării.
Pilonul I (”Protejarea mediului și resurselor naturale”) al Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării are ca prim obiectiv strategic ”Păstrarea valorilor naturale unice printr-un management de mediu ghidat de știință și prin consolidarea comunităților locale în rolul acestora de protectori proactivi ai acestui patrimoniu mondial unic”.
Direcţia de diversitate biologică şi mediu natural a Europei din cadrul Consiliului Europei a trimis, în iulie 2006, o echipă de experţi în Delta Dunării pentru a analiza efectele asupra mediului înconjurător generate de construirea Canalului Bâstroe, iar concluziile raportului spuneau că trebuie oprită construirea Canalului Bâstroe.
Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2030, parte a Pactului verde european, urmărește refacerea biodiversității Europei până în 2030 prin extinderea zonelor maritime și terestre protejate în Europa și refacerea ecosistemelor degradate prin reducerea utilizării pesticidelor și a nocivității acestora.
Într-o declarație din 2007, senatorul Aurel Ardelean atrăgea atenția asupra faptului că, dincolo de deteriorarea mediului înconjurător, extrem de sensibil al Deltei Dunării, Canalul Bâstroe prezintă și o altă provocare. La sfârşitul secolului al XIX-lea, amiralii ruşi au planificat Canalul Bâstroe ca rută pentru nave de război fluviale, iar în perioada în care Moscova ţaristă a avut în stăpânire Delta Dunării chiar s-a încercat adâncirea acestui canal.