Acasă Alte comunitati Beijingul trimite un reprezentant special la Kiev și Moscova

Beijingul trimite un reprezentant special la Kiev și Moscova

Reprezentantul special al Chinei pentru afacerile eurasiatice, Li Hui, va vizita în această săptămână mai multe țări europene, inclusiv Ucraina și Rusia, ca parte a dorinței Beijingului de a media în războiul din Ucraina, în ciuda preocupărilor internaționale legate de neutralitatea sa, a anunțat un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

Li, fost ambasador al Chinei, timp de un deceniu (până în 2019) la Moscova și fluent vorbitor de rusă, va vizita, de asemenea, Franța, Germania și Polonia pentru „a avea comunicări cu privire la soluționarea politică a crizei ucrainene.

„Această vizită a reprezentantului chinez este o dovadă a eforturilor Chinei de a promova discuțiile de pace și angajamentul nostru ferm pentru pace”, a argumentat purtătorul de cuvânt al MAE chinez.

În ciuda faptului că este considerat aliat al Moscovei, președintele chinez Xi Jinping a căutat în ultimele luni să poziționeze Beijingul ca un intermediar de pace între Ucraina și Rusia, lansânt un plan de pace în 12 puncte ca punct de pornire pentru negocieri.

UE și NATO au criticat încercările Beijingului de a se prezenta ca mediator, având îndoieli cu privire la capacitatea Chinei de a fi un intermediar neutru.

La sfârșitul lunii martie, președintele chinez Xi l-a vizitat pe președintele rus Vladimir Putin la Moscova și a avut primul său apel telefonic cu președintele ucrainean Volodymyr Zelenskyy pe 26 aprilie.

Zelenskyy a descris conversația lor ca fiind „lungă și semnificativă”, dar a subliniat că nu poate exista „nicio pace în detrimentul compromisurilor teritoriale” și a cerut restabilirea „integrității teritoriale” a Ucrainei ca o condiție prealabilă pentru discuții.