Site icon TIMP ROMÂNESC

Bibliotecarii din zonele rurale ale Moldovei la “Interferențe culturale românești”

40 de bibliotecari, specialiști în bibliologie și biblioteconomie, din zonele rurale ale Rep. Moldova se reunesc în proiectul informativ – formativ “Interferențe culturale românești – Cartea în biblioteci”, desfăşurat în perioada 6 – 10 octombrie, la Crevedia.

Scopul proiectului, organizat de Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” şi Ministerul Culturii de la Chişinău și cu sprijinul financiar al SIF Banat – Crișana, este de a contribui la formarea continuă a personalului care lucrează în bibliotecile basarabene și de a-l ține conectat la standardele europene de organizare a muncii într-o bibliotecă, pentru a deservi publicul cititor și pentru a atrage spre carte cât mai mulți tineri. De aceea, pe parcursul celor 4 zile, participanții vor beneficia de cursuri de perfecționare, susținute grație programului Biblionet, și de ateliere practice, în cadrul cărora vor efectua vizite la biblioteci – reper din spațiul bucureștean: Biblioteca Națională a României și Biblioteca Centrală Universitară, precum și vizite la instituții culturale cu impact în activitatea acestora.

Proiectul “Interferențe culturale românești – Cartea în biblioteci”, reprezintă un nou pas în concretizarea protocolului de colaborare iniţiat cu ocazia vizitei de lucru efectuate la Chişinău în perioada 21-24 mai 2014 de directorul general adjunct al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”, Nicolae Brînzea, şi semnat la Bucureşti pe 23 iunie 2014, cu prilejul vizitei la sediul IEH a viceministrului culturii din Rep. Moldova, Igor Şarov.

Amintim că în aprilie 2014, cu ocazia Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, ediţia a XVIII-a, IEH a organizat în capitala Rep. Moldova, cu sprijinul Bibliotecii Municipale B.P. Haşdeu din Chişinău, evenimentul „Cartea românească – o prioritate şi o conştiinţă”, la care au participat peste 90 de bibliotecari, specialiști în domeniul biblioteconomiei, din bibliotecile rurale de pe teritoriul Rep. Moldova, și care a reprezintat lansarea unei dezbateri pe teme de actualitate pentru mediul biblioteconomic și al bibliologiei din Rep. Moldova, un pas spre realizarea fondului de carte românească în comunitățile istorice românești, obiectiv prioritar al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”.

Centrul IEH de la Crevedia a găzduit în luna iunie a acestui an “Tabăra de istorie şi civilizaţie românească” pentru etnicii români din Rep. Moldova, studenţi ai Facultăţii de Istorie şi Filosofie – Universitatea de Stat din Moldova, lunile iulie și august fiindu-le rezervate tinerilor etnici români din Ucraina (Transcarpatia şi Cernăuţi), băieșilor din Croaţia și studenților români stabiliți/născuți pe teritoriul Spaniei, Italiei și Portugaliei.

Exit mobile version