Site icon TIMP ROMÂNESC

”Bijuterii Medievale” restaurate cu bani europeni

Cetatea Soroca, unul  dintre cele mai importante şi bine păstrate monumente aflate pe teritoriul Rep. Moldova, se află într-un amplu proces de restaurare. Intervenţia este realizată în cadrul Programului Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova şi a proiectului „Bijuterii Medievale” – Cetăţile Hotin, Soroca, Suceava.

În cadrul lucrărilor de restaurare, se se va urmări conservarea construcţiei existente, în special a zidurilor construite sub domnia lui Petru Rareş – realizată cu materiale şi tehnici de o calitate remarcabilă.

Situată pe una din terasele inferioare ale Fluviului Nistru, din zona Platoului Moldovei – Câmpia Moldovei de Nord, Cetatea Soroca a influenţat în mai multe rânduri istoria acestei vechi provincii româneşti. A fost întemeiată la sfârşitul secolului al XV-lea de voievodul Ştefan cel Mare, pe locul unei vechi fortăreţe genoveze şi centru de comerţ, Alciona. Era construită din lemn şi pământ, urmând un model renascentist. O jumătate de secol mai târziu, sub domnia lui Petru Rareş, zidurile cetăţii au fost reconstruite din piatră, sub forma unui pentagon, cu colţurile marcate de turnuri de apărare, înalte de aproximativ 20 de metri – patru rotunde şi unul dreptunghiular, care are funcţiunea de poartă de acces. În timpul ocupaţiei poloneze din anii 1684-1699 au fost realizate, pe construcţii mai vechi, o serie de încăperi de piatră, de formă trapezoidală, cu bolţi de piatră peste parter în curtea interioară. Calitatea execuţiei este însă inferioară celei din timpul lui Petru Rareş.

În timpul Războiului Sfintei Ligi, cetatea Soroca a fost cu succes apărată de trupele lui Jan Sobieski împotriva otomanilor, contribuind la lupta de alungare a puterii otomane din Europa. De asemenea, fortăreaţa de de Nistru a avut o importanţă militară deosebită în timpul Campaniei de pe Prut a ţarului Petru Cel Mare în 1711. În timpul Războiului Ruso-Turc, a fost jefuită de ruşi.

Astăzi, cetatea Soroca reprezintă un monument naţional, constituind una dintre atracţiile turistice ale Rep. Moldova.

Soluţia de intervenţie actuală ţine seama de gradul de degradare al construcţiei şi de caracterul de importanţă naţională al acesteia. Echipa de restaurare, coordonată de un arhitect, restaurator şi arheolog,  îşi va concentra eforturile în trei componente importante – lucrări de restaurare a monumentului istoric (îndepărtarea intervenţiilor făcute în timp – în special cele din anii 1970-1980 – care afectează caracterul de monument istoric al construcţiei), lucrări de reparaţie a structurii şi lucrări de consolidare propriu-zisă.

Lucrările structurale se vor realiza prin injectări cu mortar pe bază de var hidraulic, reţeseri, înlocuiri cărămizi afectate, refacere rosturi cu mortar pe bază de var hidraulic şi puzzolan, îndepărtarea stratului vegetal, după o cercetare biologică corespunzătoare a factorilor biologici nefavorabile – muşchi, licheni, insecte, bacterii, ciuperci.

Marcată în secolul trecut de Primul Război Mondial şi Războiul Civil Rus, apoi restaurată în 1975-1980 de ruşi, Cetatea Hotin a fost consemnată din anul 2000 ca importantă rezervaţie istorico-arhitecturală şi declarată în 2007 drept a şaptea minune a Ucrainei.

Cetatea de Scaun a Sucevei face parte din sistemul de fortificaţii al Moldovei, fiind edificată în perioada mijlocie a domniei lui Petru I (1375 -1391), primul atestat fiind un document din 10 februarie 1388, emis din “fortul muşatin” care a fost nucleul iniţial al Cetăţii de Scaun.

Proiectul „Bijuterii Medievale” este finanțat pe Uniunea Europeană și mai include și renovarea cetăților Hotin și Suceava. Scopul final este promovarea turismului transfrontalier Soroca-Hotin-Suceava.

Parteneri în csadrul acestui proiect sunt Primăria Suceava (România), Consiliul raional Soroca și Primăria Soroca (Rep. Moldova) și Rezervaţia de stat „Cetatea Hotin”, regiunea Cernăuţi (Ucraina).

Valoarea totală a proiectului este de 3 milioane de euro.

Exit mobile version