Site icon TIMP ROMÂNESC

„Bijuteriile muzicale ale Europei” la Bruxelles și Luxemburg

Muzicienii Anca Iaroșevici (viola da gamba) şi Bogdan Mihăilescu (chitară clasică) vor interpreta piese ale compozitorilor Robert de Visée, Antonio Vivaldi, Henry Purcell, Georg Friedrich Haendel, Georg Philipp Telemann, Ioan Caianu și Marin Marais, într-un proiect cameral, „Bijuteriile muzicale ale Europei”, organizat la Bruxelles și Luxemburg, în perioada 10 – 12 mai .

Proiectul cameral este o incursiune în lumea titanilor acestui gen muzical din ţări unde Barocul s-a dezvoltat în toată gloria sa, Franța, Germania, Italia şi Anglia.

Alcătuirea programului este o vânătoare de comori, cu scopul de a reînvia farmecul apus, dar niciodată pierdut, al unuia din principalii piloni ai omenirii: Barocul.

Se vor simţi auzite deosebiri de stil şi semantică interpretativă de la un titan la altul, într-o consonanţă convergentă către aceeaşi entitate artistică. Viola da Gamba, precursor medieval al violoncelului întâlneşte, prezentată în două variante (formatul mare şi cel mic de DISCANT), chitara creatoare de continuo, într-un dialog acerb polifonic, preluând adesea cu brio rolul clavecinului.

Anca Iarosevici – interpretă a partiturilor preclasice, abordează mai ales opusurile lui Bach, considerat a fi compozitorul ei preferat. Colaborează cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, precum şi cu filarmonicile din România.

Bogdan Mihǎilescu a câştigat în 1984 „Marele Trofeu” în cadrul „Concursului naţional de chitară clasică” de la Sinaia şi urmează o susţinută activitate concertistică şi pedagogică în România, Germania, Africa de Sud şi Marea Britanie.

În perioada 1997-2006 s-a perfecţionat la Londra cu profesorii Gary Ryan şi Carlos Bonell şi a participat la şedinţele de masterclass din cadrul Royal Academy of Music. În 2007 s-a reîntors în România unde s-a dedicat exclusiv muzicii de cameră. Compozitoarea letonă Anna Veismane i-a dedicat compoziţia „Hidden Dragons”, pe care a interpretat-o în primă audiţie absolută la Ateneul Român, în anul 2012.

Exit mobile version