MARIN GHERMAN, politolog
Problema adaptării dificile a absolvenților școlilor cu limba română de predare din Ucraina la cerințele pieții muncii, dar mai ales la cerințele instituțiilor de învățământ superior este de mai mult timp un subiect al discuțiilor în presa românească din zonă. Elevii români care învață la școală în limba română trebuie să susțină examenele (testele) de absolvire și de admitere în limba ucraineană. Apoi, în absența unor universități cu limba română de predare, foștii elevi își fac studiile superioare în limba ucraineană, însușind din mers noțiunile de bază în limba de stat. Pentru depășirea acestui cerc vicios, în școlile minorităților naționale din Ucraina a fost pus în aplicare proiectul introducerii bilingvismului. Potrivit Ministerului Învățământului și Științei de la Kiev, proiectul prevede predarea disciplinelor de către profesori în limba română, însă cu explicarea noțiunilor de bază și în limba ucraineană.
Optimismul Ministerului
Ideea Ministerului de la Kiev nu este, în fond, una rea. Unii sociologi din Occident ar mai spune că Ucraina se gândește la integrarea socială a minorităților etnice în societate. Adică, pentru ca absolvenții școlilor cu limbile de predare ale minorităților naționale din Ucraina să studieze la instituțiile de învățământ superior se planifică aplicarea sistemului bilingv, posibil trilingv, pentru școlile medii generale. Potrivit presei din Cernăuți, proiectul a început să fie realizat în Crimeea, însă anexarea peninsulei de către Rusia a stopat orice inițiative de acest gen. Rămânând fără Crimeea, Kievul a decis că regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa, cu o importantă populație vorbitoare de limbă română, ar putea reprezenta viitoarele zone de realizare a proiectului de „bilingvizare” a școlilor. O delegație de la Kiev a vizitat recent regiunea Cernăuți pentru a găsi posibilitățile necesare pentru implementarea proiectului amintit.
Unul dintre membrii delegației, Ligita Grigule, expert în domeniul învățământului din Letonia, a comunicat că în statul său proiectul respectiv a fost aplicat începând cu anii 90 ai secolului trecut, fiind unul de succes. Andrei Trubceac de la Institutul Român Pentru Acţiune, Instruire şi Cercetare PATRIR, cu sediul în Cluj, citat de „Libertatea Cuvântului” din Cernăuți, a declarat că decizia privind trecerea la sistemul bilingv de predare a disciplinelor de învățământ trebuie să o adopte anume colectivul pedagogic al școlilor, fără presiuni din extern.
Soluția comunității – facultate cu limba română de predare
Chiar și membrii Academiei de științe pedagogice din Ucraina recunosc că deseori bilingvismul este considerat de cetățeni o problemă, ceea nu este corect din punctul lor de vedere. Pentru a analiza plusurile și minusurile așa zisei „bilingvizări” ar trebui să menționăm că una dintre principalele cerințe ale liderilor comunității românești din Cernăuți față de conducerea regiunii, făcută publică în cadrul unor serii de întâlniri cu guvernatorul Oleksandr Fișciuk, este deschiderea unei universități sau, cel puțin, a unei facultăți pedagogice cu limba română de predare, pentru a educa profesori care să cunoască noțiunile științifice în limba română! Și aceasta din motivul că tinerii absolvenți ai universităților din Ucraina nu cunosc terminologia științifică modernă în limba română, ci doar în ucraineană (limba universităților). Deci, fără să cunoască bine terminologia în limba maternă, un profesor va transforma vrând-nevrând bilingvismul pedagogic în monolingvism ucrainean pur. Cu alte cuvinte, dacă Ministerul se gândește cum să facă ca elevii români să însușească termenii științifici în limba ucraineană, atunci liderii comunității românești din Cernăuți sunt nemulțumiți de nivelul de cunoștințe în limba română a absolvenților universităților din Ucraina! Paradox in(explicabil)…
În afară de aceasta, soluția propusă de liderii comunității românești din Ucraina este cu mult mai simplă: deschiderea unei universități sau a unei facultăți cu limba română de predare va permite etnicilor români să-și facă studiile superioare în limba maternă, iar celelalte mecanisme (de „bilingvizare”, europenizare etc.) trebuie aplicate în ultimul rând. Or, posibilitatea de a obține competențe profesionale în limba maternă este un drept al fiecărui cetățean. Mai mult decât atât, „bilingvizarea” ca formă nu reprezintă un pericol anume, ca și conținut, însă, ea poate să determine apariția în zonele locuite de etnici români mai multor școli mixte și, în cele din urmă, pur ucrainene.
Așadar, peste școlile cu limba română de predare din Ucraina se poate năpusti „bilingvizarea”, care poate fi acceptată sau respinsă de pedagogi. Comunitatea românească din Ucraina are nevoie de unitate și insistență pentru a nu permite pedagogilor să accepte un posibil Cal Troian în școli, dar și să demonstreze că soluția liderilor de asociații culturale privind deschiderea unei facultăți cu limba română de predare este cu mult mai logică și eficientă.
