Site icon TIMP ROMÂNESC

Birou Regional al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei la Bucureşti în 2014

Priorităţile francofone ale României au fost discutate de secretarul de Stat Carmen Burlacu în întrevederea cu cu Michaëlle Jean, fost guvernator general al Canadei, în prezent trimis special al UNESCO pentru Haiti. S-a discutat despre promovarea valorilor francofone în regiunea noastră, în calitate de ”stat-far pentru Europa Centrală şi de Est” şi despre ridicarea, în 2014, a nivelului de reprezentare a Misiunii Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, de la Bucureşti, la rangul de Birou Regional.

Michaëlle Jean se află în turneu în Europa pentru a-şi prezenta candidatura la postul de secretar general al Francofoniei, recent lansată oficial din partea Canadei. Alegerile pentru acest post vor avea loc la Dakar (Senegal), în perioada 29-30 noiembrie 2014, cu ocazia celui de-al XV-lea Sommet al Francofoniei, în contextul încheierii celui de-al treilea mandat al actualului secretar general, Abdou Diouf.

Discuţiile s-au axat pe prezentarea candidaturii canadiene la postul de secretar general al Francofoniei. În cadrul întrevederii au fost, totodată, abordate aspecte privind reforma Francofoniei instituţionale și pregătirea Sommet-ului Francofoniei de la Dakar. De asemenea, au fost evidenţiate buna cooperare dintre România şi Canada în domeniul afacerilor francofone, precum şi contribuţiile lor semnificative la activitatea Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF).

Exit mobile version