Comisia Europeană și Europa Nostra au anunțat câștigătorii ediției 2021 a Premiilor Europene pentru patrimoniu/Premiile Europa Nostra, premiul UE pentru patrimoniul cultural finanțat prin programul Europa Creativă. În acest an, cea mai înaltă distincție europeană în domeniul patrimoniului merge către 24 de realizări exemplare din 18 țări europene. Printre câștigătorii de anul acesta se află și Biserica de lemn din satul Urși, județul Vâlcea, proiect laureat la categoria „Conservare’’.
Susținătorii și pasionații de patrimoniu din întreaga lume sunt încurajați să descopere câștigătorii și să voteze online pentru a decide către cine va merge și Premiul Publicului din acest an. Câștigătorul Premiului Publicului va fi anunțat în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor europene pentru patrimoniu, care va avea loc în toamna acestui an. Cu această ocazie vor fi prezentați publicului și laureații Marelui Premiu, fiecare dintre ei urmând să primească un premiu în valoare de 10.000 de euro. .
Luând cuvântul la evenimentul online, comisarul european Mariya Gabriel a declarat: „Câștigătorii Premiilor Europene pentru patrimoniu / Premiile Europa Nostra 2021 sunt ambasadorii frumuseții patrimoniului European, fie că este vorba de tradiții și meșteșug, de arhitectura care îți taie respirația sau de modul în care patrimoniul poate uni comunități și generații. Cred cu adevărat că păstrarea cu succes a patrimoniului nostru material și imaterial depinde de angajamentul oamenilor din spatele acestuia. Prin aceste premii, îi onorăm, prin urmare, pe toți acei bărbați și femei excepționale, profesioniști în domeniul patrimoniului, arhitecți, oameni de știință și voluntari care aduc patrimoniul nostru comun mai aproape de inimile noastre. Viziunea lor merită să fie aplaudată”.
Președintele executiv al Europa Nostra, Hermann Parzinger, a declarat: „În fiecare an, câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra demonstrează creativitatea și angajamentul incomparabil al celor care se străduiesc să protejeze, să valorifice și să transmită moștenirea prețioasă a Europei către generația următoare. Laureații din acest an arată din plin modul în care patrimoniul oferă soluții și căi de redresare în fața unor provocări aparent insurmontabile, în timp ce luăm măsuri pentru climă, ne mobilizăm pentru o dezvoltare urbană și rurală durabilă și abordăm numeroasele amenințări la adresa valorilor noastre europene fundamentale. Salutăm realizările lor remarcabile: fie ca acestea să servească drept inspirație și încurajare pentru acțiuni viitoare, pentru mulți alți profesioniști și entuziaști ai patrimoniului din întreaga Europă și din afara ei”.
Câștigătorii premiilor au fost selectați de jurii independente compuse din experți în domeniul patrimoniului din întreaga Europă, în urma evaluării candidaturilor depuse de organizații și persoane fizice din 30 de țări europene.
Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra au fost lansate de Comisia Europeană în 2002 și de atunci sunt gestionate de Europa Nostra. Acest program de premii beneficiază de sprijinul programului Europa Creativă al Uniunii Europene. Premiile evidențiază și diseminează excelența în domeniul patrimoniului și cele mai bune practici, încurajează schimbul transfrontalier de cunoștințe și conectează părțile interesate de patrimoniu în cadrul unor rețele mai largi. Premiile aduc beneficii majore câștigătorilor, cum ar fi o mai mare expunere (inter)națională, finanțare ulterioară și creșterea numărului de vizitatori. În plus, programul de premiere încurajează o mai mare grijă pentru patrimoniul nostru comun în rândul cetățenilor europeni. Prin urmare, premiile reprezintă un instrument cheie pentru promovarea multiplelor valori ale patrimoniului cultural și natural pentru societatea, economia și mediul european.