Parohia Jaca din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria a fost resfințită, pe 23 august, de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan. Alături de Înaltpreasfinţia Sa au slujit şi Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei și Preasfințitul Părinte Siluan.
La sărbătoarea comunității românești din Jaca au participat clerici și credincioși de la mai multe parohii din cuprinsul eparhiei românești din Ungaria, precum și invitați din țară, din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei și al Episcopiei Oradiei.
De asemenea, la eveniment au participat secretarul de stat pentru culte Victor Opaschi și ambasadorul României la Budapesta, Victor Micula, precum și a numeroase oficialități atât din partea statului român, cât și a celui maghiar.
După slujba de resfințire a bisericii, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat mai multe diplome de apreciere și de recunoștință celor care au contribuit la realizarea lucrărilor de restaurare întreprinse la sfântul lăcaș.
Lucrările de restaurare ale bisericii ortodoxe românești din Jaca (Zsáka), aparținând Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, au fost realizate cu sprijin financiar din partea Secretariatului de Stat pentru Culte de la București (SSC), oferit prin intermediul Patriarhiei Române, dar și din partea statului maghiar.
Lucrările fac parte dintr-un proiect mai amplu, aflat de câțiva ani pe lista Comisiei Mixte de Dialog Româno-Maghiare, care a vizat sprijin financiar oferit din partea celor două State, Ungaria și România, în vederea rezolvării problemelor legate de biserica românească și casa parohială din Jaca.
În anul 2009, cu sprijin financiar din partea SSC București a fost înlocuit acoperișul bisericii și structura sa de rezistență, iar cu sprijinul Ungariei au fost tăiate zidurile locașului de cult, pentru a rezolva problema igrasiei, în anul 2013, cu sprijin din partea Budapestei a fost achiziționată și modernizată o nouă casă parohială și a fost restaurată turla bisericii, iar cu un alt ajutor financiar din partea Bucureștiului, au fost finalizate lucrările de restaurare la locașul de cult, care datează din anul 1791.
Prin lucrările aflate în curs de execuție, dar și cele efectuate anterior, biserica românească și casa parohială din Jaca și-au schimbat înfățișarea, putând fi folosite în condiții normale, spre bucuria preotului și a tuturor credincioșilor ei, dar și a conducerii Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.