Biserica din Jaca (Zsaka), din judeţul Hajdu-Bihar, unde trăiesc membri ai comunităţii istorice româneşti din Ungaria, a beneficiat în ultima perioadă de ample lucrări de restaurare interioară şi exterioară, beneficiind şi de finanţări din partea statului român.
Ceremonia de resfințire a Bisericii din Jaca va avea loc în data de 23 august şi va fi oficiată de către Prea Sfinţitului Părinte Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române a Ungariei, care va fi însoţit de un sobor de ierarhi şi preoţi, din România şi Ungaria, anunță Ziua de Vest.
Astfel, Consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a efectuat o vizită de lucru în localitatea Jaca, prilej pentru diplomatul român de a vizita și casa parohială şi biserica ortodoxă din localitate.
Biserica are hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”, este monument istoric, fiind construită în anul 1792, pe locul unei foste biserici ortodoxe româneşti, din lemn, atestată documentar la anul 1650. Elementul de unicitate al Bisericii din Jaca este turnul construit în întregime din cărămidă.
Casa parohială în care locuieşte parohul de la Jaca a fost achiziţionată în anul 2013. Părintele Cosmin Pop slujeşte această parohie începând cu anul 1999. El se îngrijeşte şi de credincioşii ortodocşi români din localităţile Darvas, Vecherd şi Mezopeterd, toate din judeţul Hajdu-Bihar.