Site icon TIMP ROMÂNESC

Bizoni ”Made in Romania”

Un crescător de bizoni americani din Transilvania va exporta patru pui născuţi la ferma sa din comuna sibiană Marpod, în nordul Austriei, unde se află cea mai mare turmă de bizoni din Europa.

Acesta deţine una dintre cele două ferme de bizoni americani din Transilvania. Dacă de la ferma din comuna sibiană Marpod se face deja export de bizoni americani, născuţi în România, de la ferma asemănătoare din judeţul Cluj nu s-a reuşit încă exportul, potrivit lui Victor Dimitriu, sibianul care crește bizoni.

Animalele vor ajunge la unul dintre cei mai bogați europeni „Este prima dată când vindem din România. Noi i-am mai vândut din Germania, unde am avut o fermă de bizoni”.

Potrivit Transilvania Reporter, Victor Dimitriu deţine una dintre cele două ferme de bizoni americani din Transilvania. Dacă de la ferma din comuna sibiană Marpod se face deja export de bizoni americani, născuţi în România, de la ferma asemănătoare din judeţul Cluj nu s-a reuşit încă exportul.

Victor Dumitru a preferat să-şi mute afacerea cu bizoni din Germania în România datorită calităţii păşunilor. Dacă în Germania, spune acesta, păşunile sunt tratate chimic, la noi, mai ales pe Valea Hârtibaciului, în comuna Marpod, judeţul Sibiu, păşunile sunt neatinse de produse chimice, fiind pline nu doar de iarbă, dar şi de flori.

“ Am avut o fermă, lângă Munchen, în Bavaria (Germania). Sunt român, din Sibiu, acasă e întotdeauna cel mai bine. Problema este că în străinătate, totul este suprapopulat. Dacă vrei să urci pe cel mai înalt vârf din Alpi, ai şosea. La noi e mai sălbatic, de aceea e mai frumos. În cazul nostru, da, facem pionierat. Am vrut în America să cumpărăm un ren. În Germania sau Austria nu mai găseşti păşune care nu a fost fertilizată cu azot sau cu chimicale”, a explicat Victor Dimitriu.

Cu dealuri domoale, o pădure, dar şi râpe de care au fugit agricultorii, cele 70 de hectare pe care aleargă nestingheriţi cei 29 de bizoni americani de la Marpod, alcătuiesc prima fermă de acest fel din judeţ, care a luat fiinţă în urmă cu trei ani. După ce în urmă cu trei ani, totul a început cu un mascul de montă, importat direct din SUA, transportat într-un container special cu avionul, pe urmă cu TIR-ul până la Marpod, acum, sibianul care creşte bizoni a reuşit să scoată primii bani din această afacere, prin exportul a patru pui născuţi la el la fermă.

Aduşi din America, exportaţi în Germania, bizonii, mult mai mari decât zimbrii noştri, reprezintă o pasiune greu înţeleasă de mulţi, însă poate deveni o afacere foarte rentabilă, dacă sunt tăiaţi. Carnea de bizon este printre cele mai scumpe, un singur kilogram de muşchiuleţ de bizon poate ajunge la 80 de euro, în ţări precum Germania şi Franţa, unde sunt cei mai mari amatori de astfel de vânat.

‘Noi am plătit mai mult pe ei, ca să avem o linie foarte bună de sânge, nu sunt neamuri. De obicei, bizonii sunt sacrificaţi pentru carne. Am avut cerere, însă noi, deocamdată îi creştem, urmărim să mărim turma. Vrem să ajungem la 50 de animale, acum avem 29 de animale. Noi vindem numai pui şi vom mai aduce femele diferite de sânge, până ajungem la 50 de adulţi. Carnea de bizon e una dintre cele mai scumpe. Muşchiuleţul de bizon se vinde cu 80 de euro/kg, nemţii şi francezii sunt cei mai mari consumatori din Europa de carne de bizon. Mie mi-ar plăcea să mă ocup doar de tranzacţii de animale vii, mi-ar fi greu să sacrific. În caz că nu vom avea încotro, vom sacrifica’, spune crescătorul sibian.

Victor Dimitriu s-a ‘îndrăgostit’ de bizonii americani, chiar la ei acasă, în SUA, în timpul unei vizite la o rezervaţie de indieni, unde era o turmă de 2.000 de bizoni. Absolvent al Facultăţii de Drept, a făcut bani aducând în România maşini din America şi din Germania, după care s-a decis să se stabilească în vârful unui deal, de unde poate privi în tihnă Munţii Făgăraşului, iar, la poalele lor, Valea Hârtibaciului. De turma sa de 29 de bizoni, din care câţiva cântăresc peste o tonă, au grijă doar el şi soţia sa.

Ferma de bizoni americani din comuna Marpod se află la 33 de kilometri distanţă de Sibiu și, în viitor, ar putea fi chiar un punct de atracție turistică pentru zonă.

Exit mobile version