Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut luni, 10 februarie 2020, la Viena, o întrevedere bilaterală cu Thomas Greminger, secretar general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).
Cei doi oficiali au abordat o serie largă de subiecte de pe agenda Organizației, inclusiv persistența conflictelor înghețate din regiunea Mării Negre și erodarea regimului de control al armamentelor convenționale, respectiv necesitatea reformei OSCE.
În acest context, Bogdan Aurescu a reafirmat sprijinul ferm al României pentru eforturile de soluționare a crizei din Ucraina, inclusiv prin participarea activă a României, cu unul dintre cele mai mari contingent naționale, în cadrul Misiunii Speciale de Monitorizare a OSCE din această țară.
Ministrul Bogdan Aurescu s-a referit și la dinamica procesului de reglementare a conflictului transnistrean și a pledat pentru o abordare echilibrată pe componentele agendei de negociere a formatului 5+2. Cu acest prilej a reiterat poziția cunoscută a României potrivit căreia soluționarea conflictului trebuie să respecte integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale internațional recunoscute, fără afectarea vectorului său pro-european.
Cu privire la dimensiunea politico-militară a organizației, șeful diplomației române a subliniat că implementarea deplină a principiilor și angajamentelor asumate de către statele participante reprezintă un mijloc de garantare a securității și de consolidare a stabilității, transparenței militare și predictibilității în spațiul OSCE. În acest sens, a pledat pentru modernizarea Documentului de la Viena.
În cadrul discuției, ministrul Bogdan Aurescu a pledat pentru creșterea prezenței experților români în poziții de conducere în cadrul Organizației.
Secretarul general al OSCE a mulțumit ministrului român de externe pentru sprijinul constant și constructiv al României pentru Organizație și pentru implicarea în găsirea de soluții la problemele cu care se confruntă OSCE, precum și pentru participarea la misiuni cheie, cum este cea din Ucraina.