Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a participat joi, 2 decembrie 2021, la prima zi a reuniunilor Consiliului Ministerial al OSCE, desfășurat la Stockholm în perioada 2 – 3 decembrie 2021.
Reuniunea Consiliului Ministerial a oferit posibilitatea abordării principalelor aspecte pe cele trei dimensiuni (politico-militară, economică și de mediu, umană) ale OSCE, cu menținerea sistemului de control asupra armamentelor convenționale, sublinierea necesității modernizării Documentului de la Viena, acordul politic din 2011 care cuprinde măsuri de creștere a încrederii și securității și mecanisme care să asigure transparența activităților militare a celor 57 de state participante la OSCE, și respectării drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Ministrul Bogdan Aurescu a prezentat intervenția națională, în cadrul căreia a subliniat angajamentul României pentru apărarea și protejarea valorilor și principiilor OSCE consacrate în Actul Final de la Helsinki din 1975 și în Carta de la Paris pentru o Nouă Europă din 1990, care stau la baza securității europene, în special în contextul deteriorării situației de securitate din regiunea OSCE și a emergenței crescute a amenințărilor hibride. În acest sens, ministrul Aurescu s-a referit la afectarea securității energetice, la instrumentalizarea migranților, la consolidarea militară de la frontierele Ucrainei și la numărul mare de încălcări ale încetării focului în estul Ucrainei.
Șeful diplomației române s-a referit la necesitatea prevenirii crizelor și conflictelor din regiunea OSCE, aspecte relevante inclusiv în contextul aniversării, anul acesta, a 10 ani de la adoptarea, la Vilnius, a Deciziei ministeriale privind elementele ciclului conflictual. Bogdan Aurescu a abordat pe larg viziunea și propunerile României privind conflictele prelungite și în cadrul dineului de lucru din 1 decembrie.
Ministrul român a evidențiat, astfel, că soluționarea conflictelor din regiunea Mării Negre și Vecinătatea Estică reprezintă o prioritate strategică pentru România și a precizat că a promovat în mod activ această temă în formate multilaterale, inclusiv la nivelul UE.
A amintit, în context, turneul pe care l-a efectuat în Caucazul de Sud, împreună cu omologii din Austria și Lituania, în coordonare cu și în baza mandatului oferit de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, în luna iunie a acestui an, care a condus la formularea unor concluzii substanțiale și propuneri în vederea soluționării acestor conflicte. În context, a făcut apel la creșterea gradului de cooperare cu partenerii și a capacității OSCE de a gestiona situația de securitate din regiunea Mării Negre. A propus în mod concret utilizarea mai bună a instrumentarului OSCE – de exemplu, Echipa de Sprijin pentru Mediere a Centrului de Prevenire a Conflictelor, folosirea misiunilor din teren ale OSCE pentru identificarea tendințelor pe termen scurt ca formă de avertizare timpurie și acțiune preventivă, respectiv o mai bună coordonare a OSCE cu alte organizații internaționale, mai ales cu UE.
În cadrul intervenției sale naționale, șeful diplomației române s-a referit, totodată, la o serie de dosare de interes prioritar pentru România, cu accent pe necesitatea soluționării conflictului din Republica Moldova în cadrul formatului 5+2, bazat pe respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în frontierele sale internațional recunoscute și fără afectarea parcursului european al acestei țări. Șeful diplomației române a subliniat, totodată, susținerea eforturilor din cadrul Formatului Normandia și a Grupului Trilateral de Contact în vederea identificării unei soluții pașnice a conflictului din Ucraina, precum și a Grupului de la Minsk ca unic format internațional în măsură să identifice o soluție durabilă a conflictului din Nagorno-Karabah. Ministrul român a reafirmat, de asemenea, sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei în cadrul frontierelor sale recunoscute și continuarea Discuțiilor Internaționale de la Geneva.
Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a solicitat încetarea încălcărilor drepturilor omului din Republica Belarus și a condamnat instrumentalizarea migrației în scopuri politice de către Belarus.
Șeful diplomației române a reiterat și faptul că implementarea deplină a principiilor și angajamentelor asumate de către statele participante reprezintă singura modalitate de garantare a securității și de consolidare a stabilității, transparenței militare și predictibilității în spațiul OSCE și a pledat, în context, pentru modernizarea Documentului de la Viena.
În intervenția sa în plenul Consiliului Ministerial, ministrul Aurescu a reacționat și pe această cale față de afirmațiile ministrului de externe rus Lavrov din discursul național al acestuia, conform cărora sistemul antirachetă din România (și Polonia) poate fi utilizat pentru lansarea de lovituri ofensive. Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat că această poziție rusă este complet incorectă, poziția României, SUA și a NATO fiind exprimată de foarte multe ori: sistemul antirachetă din România este strict defensiv, doar pentru legitimă apărare conform Cartei ONU, nu este îndreptat împotriva Federației Ruse, referindu-se la amenințări din afara spațiului euroatlantic și nu există nicio intenție de transformare sau modificare a sistemului într-unul ofensiv.
În marja primei zile a Consiliului Ministerial OSCE, ministrul Aurescu a mai participat la un eveniment dedicat Platformei Crimeea. Evenimentul, găzduit de ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, a fost co-sponsorizat de peste 20 de state, între care România, Lituania, Letonia, Estonia, Canada, SUA, Regatul Unit, Turcia.
Ministrul Aurescu s-a referit în intervenția sa la caracterul profund perturbator pentru regiunea Mării Negre al anexării Crimeei. A reafirmat faptul că România condamnă ferm acest act și susține politica de nerecunoaștere a anexării peninsulei. Totodată, a reamintit participarea României la Summitul din luna august 2021 de lansare a inițiațivei Platforma Crimeea.
La evenimentul dedicat Platformei Crimeea au mai participat o serie de miniștri ai afacerilor externe din state ca Lituania, Letonia, Canada, respectiv înalți reprezentanți ai altor state OSCE, cum ar fi Statele Unite.
Reuniunea miniștrilor afacerilor externe ai statelor membre OSCE va continua mâine, 3 decembrie 2021, când ministrul Bogdan Aurescu va prezenta o declarație în numele a 30 de state, membre ale NATO, în a doua zi a Consiliului Ministerial OSCE de la Stockholm.