Publicul va afla despre o eventuală deplasare a președintelui Klaus Iohannis în Ucraina după ce un astfel de eveniment se va fi consumat deja, a explicat, luni seara, la Digi24, ministrul de externe Bogdan Aurescu, întrebat despre anunțul făcut de un parlamentar ucrainean, pe Twitter, că șeful statului român ar urma să vină la Kiev joi, pe post de „d’Artagnan”, însoțindu-i pe președintele Emmanuel Macron, pe cancelarul Olaf Scholz și pe premierul italian Mario Draghi.
„Trebuie să vă dezamăgesc de la început. Vizitele președintelui și programul acestuia sunt anunțate doar de către Administrația Prezidențială. În al doilea rând, așa cum ați constatat deja din multele vizite care s-au făcut la Kiev până în momentul de față, acestea se anunță după ce au loc, nu înainte. Prin urmare, acesta este comentariul meu la acest moment”, a precizat șeful diplomației române.
„Dincolo de contextul despre care vorbim, cred că este o alăturare onorabilă, ceea ce arată clar importanța pe care România o are în Alianța Nord-Atlantică și în plan regional”, a comentat Bogdan Aurescu în legătură cu anunțul făcut de parlamentarul ucrainean Oleksi Goncearenko.
„Și vă reamintesc, de asemenea, că domnul președinte, Klaus Iohannis, va participa mâine seară (marți – n.r.), la Haga, la o reuniune foarte importantă, pe care Administrația Prezidențială a anunțat-o deja, împreună cu primul ministru al Olandei, primul ministru al Danemarcei, împreună cu premierii dintr-o serie de state importante, Letonia și alți premieri importanți, Belgia și așa mai departe, pentru a discuta exact despre pregătirea Summitului NATO de la Madrid. Asta arată că România este un jucător important în regiune, lucru de altfel confirmat și de Summitul B9 pe care l-am desfășurat cu succes, în găzduirea președintelui Klaus Iohannis, vinerea trecută”, a subliniat Bogdan Aurescu.
De ce este importantă vizita lui Emmanuel Macron în România
Pe de altă parte, președintele Emmanuel Macron este așteptat marți seară în România, miercuri dimineață va avea întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis și va merge la Mihail Kogălniceanu, după care președintele Franței își va continua turneul regional și va merge la Chișinău.
Bogdan Aurescu spune că vizita lui Emmanuel Macron în România este o „extrem de importantă”. Ea „confirmă sprijinul pe care Franța îl acordă posturii de descurajare și apărare a NATO pe flancul estic, inclusiv prin contribuția substanțială pe care Franța, la solicitarea României, prin demersurile făcute de președintele Iohannis, a adus-o prin Grupul de Luptă pe care Franța îl conduce ca națiune-cadru și la care participă cu un număr de aproape 600 de militari”, a arătat Bodgan Aurescu.
Ministrul de externe a reamintit că acest Grup de Luptă este o decizie pe care România a obținut-o la Summitul extraordinar NATO de la Bruxelles din luna martie. Atunci s-a luat decizia formală de înființare a încă patru grupuri de luptă, ceea ce duce la opt totalul de grupuri de luptă de pe flancul estic, echilibrându-l din punctul de vedere al prezenței aliate.
„Suntem în acest moment într-un proces accelerat de creare a acestui grup de luptă în România și Franța are un rol extrem de important, dincolo de faptul că noi avem un parteneriat strategic extrem de solid cu Franța, care se cuantifică și printr-o relație comercială și de investiții foarte importantă, printr-o relație interumană, prin legături istorice și de prietenie foarte solide”, a punctat Bogdan Aurescu. Sursa: Digi24.ro