Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu efectuează luni, 9 noiembrie 2020, o vizită oficială la Haga, Regatul Țărilor de Jos, la invitația omologului olandez, Stef Blok.
Acțiunea, planificată inițial pentru luna martie 2020 și amânată în contextul pandemiei, se înscrie în demersul de intensificare a raporturilor bilaterale, cu precădere în contextul aniversării, în acest an, a 140 de ani de la stabilirea legăturilor diplomatice.
În cadrul vizitei, șeful diplomației române va avea consultări politice cu omologul olandez, prilej cu care va fi trecut în revistă stadiul relațiilor dintre cele două state, vor fi discutate acțiuni concrete pentru consolidarea acestora în domenii de interes reciproc și va fi realizat un schimb de opinii pe teme de actualitate ale agendei europene și internaționale.
În planul afacerilor europene, ministrul Bogdan Aurescu va aborda dosare de actualitate cum ar fi gestionarea efectelor pandemiei de Covid-19, Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 și Planul pentru relansare, viitorul acord de parteneriat UE–UK, aderarea Romaniei la Spațiul Schengen, schimbările climatice.
De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu va sublinia importanța aprofundării dialogului bilateral pe teme de securitate, în context NATO şi UE, precum și în direcția promovării unei relații transatlantice solide.
Programul vizitei mai cuprinde o întrevedere cu Fernando Arias, directorul general al Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice, unde discuțiile se vor axa pe teme de actualitate de pe agenda internațională, în special cazul Navalnîi și situația din Siria.
De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu va vizita sediul Curții Penale Internaționale (CPI), unde va avea o întrevedere cu președintele instituției, judecătorul Chile Eboe-Osuji. Cu acest prilej, ministrul Bogdan Aurescu va dona, din partea României, un tablou înfățișându-l pe Vespasian Pella (1897-1952), diplomat și jurist român, unul dintre părinții fondatori ai conceptului de curte penală internațională permanentă și promotor al înființării unei astfel de curți, precum și ai dreptului internațional penal, gestul reflectând, astfel, simbolic, implicarea îndelungată a României și a școlii române de drept internațional în dezvoltarea dreptului internațional penal.
Agenda vizitei cuprinde și o întrevedere cu președintele Curții Internaționale de Justiție, judecătorul Abdulqawi Ahmed Yusuf, ocazie cu care ministrul român de externe va sublinia susținerea fermă de către România a importanței dreptului internațional și justiției internaționale, inclusiv a CIJ – organul principal judiciar al ONU, în consolidarea ordinii internaționale bazate pe reguli și a multilateralismului, ca elemente esențiale ale politicii externe a României.