Ministrul Bogdan Aurescu va participa luni, 21 iunie 2021, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (CAE), care se va desfășura la Luxemburg.
În cadrul reuniunii, miniștrii europeni vor aborda cele mai recente evoluții în relația UE – Rusia, rolul UE în Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, precum și situația din Mali/Sahel, Liban, Iran, Turcia și Etiopia. De asemenea, vor avea dezbateri referitoare evoluțiile din Belarus, America Latină și Irak, inclusiv în cadrul un schimb de opinii informal cu ministrul de externe irakian, Fuad Hussein. În marja CAE, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, va găzdui un mic-dejun informal cu liderul opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia.
Discuțiile referitoare la Belarus au ca obiectiv evaluarea stadiului implementării deciziilor liderilor europeni de la reuniunea din 24-25 mai, ca răspuns la continuarea acțiunilor represive inacceptabile ale regimului de la Minsk, inclusiv deturnarea zborului civil Ryanair. Vor fi, de asemenea, evaluate modalitățile prin care UE poate susține societatea civilă, inclusiv din perspectiva unui viitor democratic al țării. Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu se va referi la importanța acțiunilor UE privind adoptarea unui pachet cuprinzător de sancțiuni și adoptarea de măsuri restrictive în domenii economice relevante, pentru a transmite un mesaj politic puternic autorităților din Belarus și, în același timp, la identificarea pașilor următori în vederea promovării Planului economic pentru un Belarus democratic, ca măsură pozitivă a UE în sprijinul populației, proiect propus în octombrie 2020 de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, împreună cu omologii polon și lituanian. De asemenea, va prezenta, inclusiv în cadrul schimbului de opinii cu liderul opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, acțiunile de sprijin pentru societatea civilă întreprinse și avute în vedere de România.
În ceea ce privește Rusia, discuțiile au loc în pregătirea dezbaterii liderilor europeni din 24-25 iunie 2021, în baza Comunicării comune a Comisiei Europene și Serviciului European de Acțiune Externă privind relațiile UE-Rusia. Șeful diplomației române va reitera necesitatea unei abordări unitare și strategice și importanța celor cinci principii directoare ale UE în relația cu Rusia, pe baza cărora trebuie să continue acțiunile UE în această relație.
Dezbaterea privind Irak și dejunul informal cu ministrul irakian de externe, Fuad Hussein, vor viza evoluțiile interne, cu accent pe alegerile parlamentare ce vor fi organizate în toamna acestui an, stadiul reformelor, situație de securitate, precum și situația regională. Ministrul român al afacerilor externe va sublinia importanța unui sprijin sporit al UE pentru democratizarea și asigurarea stabilității Irakului și va exprima sprijinul României pentru organizarea unei misiuni a UE de observare a alegerilor pentru ca acestea să fie libere, corecte și incluzive. Va reliefa importanța strategică a Irakului pentru stabilitatea regiunii și va menționa implicarea constantă a României în susținerea eforturilor în această privință.
Discuția privind Turcia va avea loc în pregătirea reuniunii liderilor europeni care va avea loc la 24-25 iunie 2021. România va exprima susținerea pentru dezvoltarea în continuare a relațiilor cu Turcia, fiind necesară continuarea eforturilor pentru menținerea unei oferte pozitive, în cadrul parametrilor definiți în Declarația din martie 2021 a liderilor, cu accent pe reluarea Dialogurilor la nivel înalt, cooperarea economică și contactele interumane.
Discuțiile privind Procesul de Pace în Orientul Mijlociu (PPOM) se vor referi la activitatea Reprezentantului special al UE, Sven Koopmans, precum și la evoluțiile interne recente. România va exprima sprijin pentru mandatul Reprezentantului Special al UE pentru PPOM și va saluta eforturile depuse de acesta în vederea reluării activității Cvartetului.
Situația din Mali va fi abordată din perspectiva evoluțiilor îngrijorătoare în contextul celei de a doua lovituri de stat în decurs de nouă luni. Ministrul afacerilor externe va informa cu privire la dezvoltările susținute de România, ca președinție a Comunității Democrațiilor, cu privire la situația din această țară..
Miniștrii vor avea o discuție strategică privind America Latină și Caraibi, în contextul impactului puternic al pandemiei asupra acestei regiuni, precum și al deteriorării situației în urma evoluțiilor politice și socio-economice. România va exprima sprijinul atât pentru consolidarea angajamentului UE față de regiune, în conformitate cu deciziile Consiliului Afaceri Externe din 12 octombrie 2020, cât și pentru cooperarea la nivel regional și multilateral.