Site icon TIMP ROMÂNESC

Bogdan Aurescu la reuniunea miniștrilor de Externe din statele B9

Ministrul Bogdan Aurescu va participa în perioada 10 – 11 martie 2020 la reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe din statele Formatului București 9 (B9), de la Vilnius, Lituania. La eveniment vor lua parte și oficiali NATO și din cadrul Departamentului de Stat al SUA.

Agenda reuniunii se va concentra pe implementarea deciziilor adoptate la reuniunea de nivel înalt de la Londra, din decembrie 2019, cu accent asupra procesului de reflecție privind consolidarea dimensiunii politice a NATO, partajării echitabile a responsabilităților și abordării aliate față de riscurile de securitate din regiune. Vor fi, de asemenea, discutate evoluțiile legate de rolul NATO în combaterea terorismului și în gestionarea unor noi tipuri de provocări, precum cele din domeniul tehnologic sau al securității energetice.

Cu prilejul prezenței la Vilnius, ministrul Bogdan Aurescu va lua parte și la ceremoniile prilejuite de aniversarea a 30 de ani de la obținerea independenței Lituaniei.

Formatul B9 este o inițiativă a României și Poloniei la care mai participă Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Lituania, Letonia, Estonia.

Formatul B9 este o platformă deosebit de utilă pentru aprofundarea dialogului și cooperării între aliații de pe Flancul Estic al NATO, în vederea articulării contribuției specifice a acestora la procesele în derulare din cadrul Alianței, în deplină concordanță cu principiile solidarității și indivizibilității securității tuturor statelor membre NATO.

Exit mobile version