Ministerul Afacerilor Externe salută alegerea prof. dr. Bogdan Aurescu în calitate de membru al prestigioasei Comisii de Drept Internațional a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Alegerea candidatului României, care a avut loc la data de 3 noiembrie 2016, la New York, de către Adunarea Generală ONU, s-a realizat cu votul a 158 de state dintre cele 193 de state membre ale Organizației.
Comisia ONU de Drept Internațional (CDI) este un organ subsidiar al Adunării Generale ONU înființat în baza art. 13 alineatul 1 din Carta ONU, având ca obiectiv realizarea dezvoltării progresive a dreptului internațional și a codificării sale. CDI este formată din 34 de experți independenți în domeniul dreptului internațional, care trebuie să aibă, conform Statutului Comisiei, o experiență recunoscută pe plan internaţional în acest domeniu, atât în ce priveşte aspectele teoretice, cât şi cele practice ale dreptului internaţional, putând proveni din mediul universitar, din corpul diplomatic, din mediul guvernamental sau al organizaţiilor internaţionale.
CDI a fost creată în anul 1947, a început să funcționeze în anul 1949 și a elaborat până în prezent un număr impresionant de proiecte de tratate internaționale, adoptate ulterior sub egida ONU, în domenii de importanţă deosebită pentru comunitatea internațională, cum ar fi cele două Convenţii privind relaţiile diplomatice şi respectiv privind relaţiile consulare (1961 şi 1963), cele două Convenţii privind dreptul tratatelor (1969 şi 1986), Convenţia privind reducerea cazurilor de apatridie (1968), cele două Convenţii privind succesiunea statelor (1978 şi 1983), Convenţia privind folosirea cursurilor de apă în alte scopuri decât navigaţia (1997), Convenţia privind imunităţile de jurisdicţie ale statelor şi proprietăţilor lor (2005), un proiect de Statut al Curţii Penale Internaţionale (finalizat în 1994) şi multe altele.
CDI are în prezent pe agenda sa subiecte de maximă relevanță pentru dezvoltarea și codificarea dreptului internațional, cum sunt identificarea dreptului internaţional cutumiar, normele imperative jus cogens, protecţia atmosferei în dreptul internaţional, aplicarea provizorie a tratatelor internaţionale, imunitatea oficialilor statului în faţa jurisdicţiilor penale naţionale străine, protecţia mediului în timpul conflictelor armate, crimele contra umanităţii, acordurile şi practica subsecvente în conexiune cu interpretarea tratatelor.
Comisia are un rol fundamental având în vedere faptul că este unicul organism ONU ce acţionează efectiv şi concret pentru construirea dreptului internaţional contemporan, care – în contextul actualelor provocări la adresa comunităţii internaționale – reprezintă un veritabil pilon de stabilitate și reper pentru relaţiile internaţionale, contribuind astfel la realizarea supremaţiei dreptului (International Rule of Law) în cadrul comunităţii internaţionale.
CDI funcționează în sesiuni care au loc o dată pe an, pe parcursul a câteva săptămâni, la sediul ONU din Geneva. Mandatul membrilor Comisiei este de cinci ani, cu posibilitatea realegerii.
Alegerea prof. dr. Bogdan Aurescu confirmă aprecierea statelor membre ONU faţă de Școala Română de Drept Internațional.
Acest rezultat foarte bun pentru România a fost obţinut graţie eforturilor competente ale direcţiei de specialitate din Centrala MAE şi ale Misiunii Permanente a României la ONU, care au construit o campanie internaţională eficientă pentru promovarea candidaturii României.
Pe lângă cariera sa diplomatică, Bogdan Aurescu este cadru didactic la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, unde a început cariera universitară în 1998. În prezent, este profesor universitar, predând disciplinele Drept internaţional public, Organizaţii şi relaţii internaționale, Sistemul jurisdicţiilor internaţionale, Dreptul internaţional al protecţiei minorităţilor. Este preşedintele Ramurii Române a International Law Association, membru al Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga, arbitru desemnat de România conform art. 2 al Anexei VII a Convenţiei ONU privind dreptul mării, membru supleant al Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei (unde a fost până în prezent raportor sau coraportor pentru 26 de rapoarte, studii sau opinii).
A fost Agent Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Agentul României pentru Curtea Internaţională de Justiţie în cazul Delimitarea Maritimă în Marea Neagră. Este redactor-şef al Revistei Române de Drept Internaţional, membru al colegiului de redacţie al revistei Curierul Judiciar şi membru al consiliului ştiinţific al revistei ACTA Universitatis Lucian Blaga şi al Revistei de Drept Constituţional. Este autor, co-autor sau coordonator a 15 volume în domeniul dreptului internaţional şi autor a peste 140 de articole, studii, comentarii, recenzii publicate în reviste române şi străine de drept internaţional şi relaţii internaţionale.