Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a avut joi, 22 aprilie 2021, o întrevedere cu omologul polonez, Zbigniew Rau, în marja participării acestuia la reuniunea trilaterală România – Polonia – Turcia, găzduită de șeful diplomației române la București.
Ministrul Aurescu a salutat relațiile excelente, de Parteneriat Strategic, dintre România și Polonia și a reiterat interesul părții române pentru consolidarea dialogului bilateral la cel mai înalt nivel. În acest context, a convenit cu omologul său polonez accelerarea demersurilor pentru organizarea, în a doua parte a acestui an, a unei noi sesiuni a ședinței comune de Guvern România-Polonia. Șeful diplomației române și omologul său polonez au examinat stadiul procesului de actualizare, cu această ocazie, a Planului de Acțiune aferent Parteneriatului Strategic bilateral, pentru perioada 2021-2025.
În cadrul întrevederii, șeful diplomației române a avut cu omologul polonez un schimb de opinii cu privire la consolidarea cooperării economice și sectoriale. În context, ministrul Bogdan Aurescu a evocat cooperarea economică solidă între România și Polonia, schimburile comerciale însumând, în anul 2020, în ciuda pandemiei, peste 7 miliarde de euro, și a subliniat necesitatea stimulării investițiilor reciproce. Discuțiile au reliefat, totodată, interesul comun pentru aprofundarea cooperării sectoriale, inclusiv în domenii precum industria de apărare.
Ministrul Bogdan Aurescu a mulțumit omologului polonez pentru susținerea pentru obiectivul României de aderare la OCDE și spațiul Schengen.
Cei doi miniștri au discutat pe marginea priorităților urmărite în cadrul Inițiativei celor Trei Mări, cu accent pe implementarea proiectelor strategice de interconectare regională și reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone și state membre UE. Ministrul Bogdan Aurescu și ministrul Zbigniew Rau au agreat importanța promovării cu prioritate a proiectelor de infrastructură care conectează Nordul și Sudul regiunii, respectiv Rail2Sea și ViaCarpathia.
Totodată, în ceea ce privește colaborarea în domeniul securității și apărării, inclusiv în cadrul Formatului București 9, cei doi demnitari au discutat despre securitatea la Marea Neagră și, în general, pe Flancul Estic, precum și despre prioritățile pentru Summitul NATO din acest an. În acest context, cei doi miniștri au reafirmat susținerea puternică a celor două țări pentru consolidarea relației transatlantice.
Cei doi miniștri de externe au discutat și despre evoluțiile din Vecinătatea Estică și au convenit coordonarea pozițiilor în perspectiva Summit-ului Parteneriatului Estic (PaE) din acest an, precum și cu privire la implicarea comună pentru dinamizarea și substanțierea PaE. Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru agenda de reforme a Președintelui Maia Sandu și l-a informat pe omologul polon cu privire la sprijinul pe care România l-a acordat Republicii Moldova pentru combaterea pandemiei de COVID-19. În același timp, cei doi demnitari au discutat situația îngrijorătoare de securitate din și din jurul Ucrainei – cu privire la care va fi continuată dezbaterea în formatul Trilateralei care are loc în perioada 22-23 aprilie la București – , precum și provocările legate de Belarus.
Totodată, miniștrii Bogdan Aurescu și Zbigniew Rau au avut un schimb de opinii cu privire la perspectivele președinției în exercițiu a OSCE, pe care Polonia o va deține în anul 2022, demnitarul român asigurând cu privire la sprijinul României pentru obiectivele părții polone.
De asemenea, cei doi miniștri de externe au salutat marcarea, în 2021, a aniversării a 100 de ani de la încheierea Convenției de Alianță Defensivă între Regatul României și Republica Polonă, semnată la 3 martie 1921 de către ministrul român de externe Take Ionescu și omologul său, Eustachy Sapieha, moment simbolic al relației bilaterale. În acest context, în marja vizitei ministrului polonez la București, cei doi demnitari au participat la vernisajul expoziției ”Aliați. Polonia-România. 1918-1939”, de la Palatul Parlamentului, care ilustrează în mod cuprinzător, cu o selecție de documente de arhivă și fotografii istorice, momente definitorii ale relațiilor bilaterale din perioada interbelică, cu accent pe momentul definitoriu al încheierii Convenției de Alianță Defensivă. Cele două Ministere ale Afacerilor Externe, din România și Polonia, au marcat centenarul Convenției și prin publicarea unui comunicat de presă aniversar.