Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici, s-a aflat pe1 Decembrie, într-o vizită la Cernăuţi, în mijlocul etnicilor români, unde a participat la mai multe manifestări dedicate Zilei Naţionale a României.
În prima parte a zilei, ministrul Bogdan Stanoevici a avut o întâlnire cu autorităţile ucrainene din regiunea Cernăuţi, la care au participat preşedintele Consiliului Regional Cernăuţi, Mihai Găiniceru, viceguvernatori regiunii, Roman Marciuk şi Olena Veriha, precum și şefii de departamente din cadrul Administraţiei Regionale de Stat din Cernăuţi. Consulatul General al României la Cernăuţi a fost reprezentat de Eleonora Moldovan, consul general și Ionel Ivan, ministru consilier.
În cadrul discuţiilor au fost abordate mai multe probleme conexe activizării şi consolidării relaţiilor bilaterale, cu accent pe cooperarea transfrontalieră, precum şi aspecte concrete privin comunitatea română din Ucraina. În discursul său, ministrul Bogdan Stanoevici a subliniat sprijinul constant pe care România îl acordă statului ucrainean, atât în rezolvarea problemelor cu care se confruntă în prezent, precum şi în ceea ce priveşte parcursul european.
După întâlnirea cu autorităţile cernăuţene, ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni a participat la vernisarea unei expoziţii de fotografie din România, realizată pe parcursului unei tabere de creaţie desfăşurată în localitatea Săpânţa din judeţul Maramureş.
Manifestarea a fost dedicată Zilei Naţionale a României. Fotografiile au fost expuse în incinta Administraţiei de Stat din Cernăuţi, un „moment cultural, istoric”, aşa cum a fost apreciat de către ministrul Bogdan Stanoevici.
La eveniment a participat un numeros public, printre care şi reprezentanţi ai mediului asociativ românesc din regiunea Cernăuţi, mass-media de limbă română şi ucraineană, oameni de artă şi cultură.
Ministrul Bogdan Stanoevici a asistat, de asemenea, la o altă expoziţie etnografică românească, organizată de Muzeul Judeţean Satu Mare.
Totodată, în cadrul vizitei, ministrul Bogdan Stanoevici, alături de reprezentanţi ai autorităţilor regionale din Cernăuţi, membri ai comunităţii române din regiunea Cernăuţi şi regiunea Transcarpatia, au luat parte la un moment solemn, depunerea de flori la monumentul poetului naţional Mihai Eminescu din Cernăuţi, dar şi la cel al lui Taras Şevcenko, simbol al culturii ucrainene.
Programul a fost completat, de asemenea, de participarea la un program artistic dedicat Zilei Naţionale a României, susţinut de ansambluri artistice din România şi Ucraina, și s-a încheiat cu o recepţie oficială dedicată Zilei Naţionale a României.