Primarul Braşovului, George Scripcaru, a trimis Comitetului Internaţional Olimpic scrisori de intenţie pentru găzduirea, la Brașov, a Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru Tineret din 2020. Demersul este susținut și de Octavian Morariu, preşedintele COSR. „Răspunsul a venit din partea lui Gilbert Felli, directorul executiv al CIO, care confirmă primirea scrisorii de intenţie pentru organizarea Jocurilor Olimpice şi ne anunţă că în foarte scurt timp vom primi detaliile despre următorii paşi pe care îi avem de parcurs. Am decis să facem acest pas împreună cu Octavian Morariu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, pornind de la experienţa pe care o avem de la organizarea în 2013 a Festivalului Olimpic al Tineretului European. Vor fi foarte multe condiţii pe care trebuie să le îndeplinim pentru că această competiţie este diferită de FOTE, dar sperăm că vom reuşi”, a spus primarul Braşovului.
Potrivit acestuia, după depunerea candidaturii va urma o vizită la Braşov a reprezentanţilor CIO pentru a vedea ce poate oferi zona pentru organizarea competiţiei sportive.
Alături de Braşov-Poiana Braşov, în proiect urmează să fie incluse şi Râşnov, Predeal şi, probabil, Valea Prahovei.