Site icon TIMP ROMÂNESC

Brexit: Noul Parlament European își reafirmă sprijinul deplin pentru poziția UE

Plenary session - The UK’s withdrawal from the EU

Acordul de retragere este echitabil, echilibrat și oferă securitate juridică, afirmă eurodeputații în rezoluția care reiterează sprijinul Parlamentului European pentru un ”Brexit ordonat”.

Parlamentul European continuă să sprijine o ieșire ordonată a Regatului Unit din UE, bazată pe Acordul de retragere deja negociat, au reafirmat eurodeputații în rezoluția adoptată ieri cu 544 voturi pentru, 126 împotrivă și 38 abțineri.

Documentul subliniază de asemenea faptul că Acordul de retragere respectă totodată punctele nenegociabile ale Regatului Unit, dar și principiile UE, oferind o soluție echitabilă și echilibrată.

Parlamentul susține faptul că Acordul garantează drepturile și opțiunile de viață ale cetățenilor europeni și britanici, oferă un decont unic pentru angajamentele financiare ale Regatului Unit și abordează cererea britanică pentru o perioadă de tranziție. Mai mult, Acordul de retragere conține un mecanism de protecție (backstop) necesar pentru a garanta situația existentă în Irlanda prin menținerea Acordul din Vinerea Mare și asigurarea cooperării nord-sud.

În textul rezoluției, deputații confirmă că ar fi gata să accepte o revenire la propunerea inițială a UE pentru un mecanism de protecție doar pentru Irlanda de Nord. Aceștia sunt de asemenea deschiși pentru a examina „soluții alternative” atâta vreme cât acestea sunt credibile din punct de vedere legal și operațional, și urmează principiile directoare ale UE. Deputații subliniază de asemenea și faptul că nu vor aproba niciun Acord de retragere fără un mecanism de protecție.

Regatul Unit, singurul responsabil pentru o retragere „fără acord”

Ținând seama de evoluțiile recente ale situației în Regatul Unit, deputații semnalează faptul că guvernul britanic va trebui să își asume întreaga responsabilitate pentru o retragere „fără acord” și pentru implicațiile serioase pe care aceasta le-ar aduce.

Parlamentul European subliniază de asemenea că un scenariu „fără acord” nu ar elimina necesitatea onorării obligațiilor și angajamentelor financiare, de protecție a drepturilor cetățenilor și de respectare a Acordului din Vinerea Mare, toate acestea fiind precondiții esențiale pentru aprobarea de către Parlament a oricărei forme de cooperare viitoare dintre UE și Regatul Unit.

În acest sens, deputații salută măsurile de pregătire și de planificare pentru situații neprevăzute în cazul unui scenariu fără acord adoptate de către instituțiile europene și statele membre.

Cetățenii rămân principala prioritate a PE

Garantarea drepturilor și a opțiunilor de viață ale cetățenilor UE din Regatul Unit și ale cetățenilor britanici din UE rămâne principala prioritate a Parlamentului, deputații exprimându-și îngrijorarea față de punerea în aplicare a programului de obținere a dreptului de ședere pentru cetățenii UE cu reședința în Regatul Unit. Deputații încurajează de asemenea celelalte 27 de state membre să adopte o abordare consecventă și generoasă de protecție a drepturilor cetățenilor britanici care au reședința în UE, oferindu-le astfel securitate juridică.

O amânare condiționată

Deputații rămân deschiși unei posibile amânări în conformitate cu Articolul 50, la cererea Regatului Unit, în condițiile în care această amânare este justificată și are un scop precis, precum evitarea unei retrageri fără acord, organizarea de alegeri sau a unui referendum, revocarea Articolului 50 sau aprobarea Acordului de retragere. Aceștia adaugă faptul că o amânare nu va afecta activitatea și funcționarea instituțiilor europene.

Potrivit deciziei summit-ului special din 10 aprilie 2019 de acceptare a cererii de prelungire a termenului limită în conformitate cu Articolul 50, este prevăzut ca Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană pe 31 octombrie.

Etapele următoare

Rezoluția confirmă sprijinul Parlamentului European pentru abordarea existentă a UE înainte de summit-ul decisiv al șefilor de stat și de guvern din octombrie. Orice Acord de retragere, cooperare ulterioară sau acord internațional cu Regatul Unit va trebui aprobat de către Parlamentul European.

Exit mobile version