Socialiștii europeni sunt nemulțumiți de recentele declarații formulate de ministrul de Interne francez, Manuel Valls, la adresa ţiganilor români şi bulgari, scrie El Pais. Comisarul european pentru justiţie, Viviane Reding, ca şi primăriţa oraşului Lille, Martine Aubry, şi ministrul industriei Arnaud Montebourg au cenzurat cuvintele lui Valls, care asociase marţi populaţia ţiganilor cu cerşetoria şi delincvenţa şi afirmase că singura soluţie de rezolvare a ”problemei” este desfiinţarea taberelor ilegale şi expulzarea ocupanţilor lor, căci, a semnalat el, „modul lor de trai este extrem de diferit de al nostru şi au vocaţia revenirii în ţara lor”, conform Rador.
În declaraţii pentru Radio France Info, Viviane Reding l-a acuzat pe Valls că agită frica de ţigani în scopuri electorale. „Dacă nu greşesc, adie vânt de alegeri în Franţa. De fiecare dată când nu se doreşte să se vorbească despre lucruri importante ca bugetul şi datoria, îi găsim pe romi”, a spus ea.
Comisarul a adăugat că ţiganii români şi bulgari „sunt înainte de orice cetăţeni europeni” şi a amintit că Franţa ”a semnat regulile europene privind libera circulaţie a persoanelor” şi trebuie să le îndeplinească. Reding a mai explicat că la Bruxelles ‘există 50 miliarde de euro la dispoziţia (celor 28 de membri, pentru îmbunătăţirea integrării ţiganilor)” şi a subliniat că Franţa nu i-a folosit.
„Mă întreb de ce”, a ironizat Reding. „Lăsăm ca problemele să devină imposibile (de rezolvat) şi nu se face munca de integrare. Noi am pus aceşti bani pe masă. Ar fi putut fi de folos primarilor dar nu sunt folosiţi. Franţa a semnat o strategie naţională de integrare a romilor. Dar banii nu ajung unde trebuie să ajungă, la primăriile care au probleme”.
În interiorul Partidului Socialist, unele reacţii faţă de escalada verbală a lui Valls au relevat nemulţumirea care domneşte în formaţiune. Martine Aubry a chemat la organizarea unei ‘mişcări de solidaritate naţională pentru găzduirea celor 20.000 de ţigani care trăiesc în ţară’ şi a invocat principiile ‘umanismului şi eficienţei, adică Republica”.
Ministrul Arnaud Montebourg a definit cuvintele lui Valls ca fiind ‘excesive’ şi i-a cerut să le corecteze. Dar titularul de la Interne, în plină ofensivă mediatică, a spus că nu are ‘nimic de rectificat’.
Editorialul din Le Monde, intitulat ‘Greşeala lui Valls’, afirmă că ministrul a comis ‘o gravă eroare politică şi morală’ şi explică faptul că dreapta, de săptămâni întregi, „exploatează ameninţarea pe care o constituie ţiganii” în vederea alegerilor municipale şi europene din 2014. „Dând apă la această moară, Valls dă credit acestei campanii ce pedalează, fără ruşine, pe frica de străini şi face din ţigani ţapii ispăşitori perfecţi”, scrie ziarul parizian, conchizând: „Desemnând ansamblul unei populaţii străine – şi mai ales europene – şi stigmatizând un popor etichetat etnic, considerat incapabil de a se integra în Franţa, ministrul de interne renunţă la principiile republicane elementare: primire, integrare, solidaritate”. Editorialul se încheie cerând preşedintelui Republicii să rectifice cuvintele lui Valls.