Site icon TIMP ROMÂNESC

„Bucovina – zonă de contact” , un proiect despre interacțiunea culturală

Sursă foto: EuroMedia Bucovina

Centrul de Business „Intercity” din Cernăuți a fost gazda, în 20 februarie, a prezentării Proiectului „Bucovina – zonă de contact”, o inițiativă a Universității St. Gallen din Elveția, realizată de ONG Quadrivium din Cernăuți și Centrul de Studii Europene din cadrul Universității „A.I. Cuza” din Iași – informează BucPress.Proiectul vizează analiza interacțiunii dintre diferitele niveluri culturale, identitare, istorice existente în regiunea istorică Bucovina, precum şi a impactului pe care interacțiunea dintre aceste niveluri îl are asupra interpretărilor și percepțiilor spațiului studiat.

Coordonatorul proiectului din Ucraina este expertul Nadia Bureiko, din echipă făcând parte Serghei Bostan de la universitatea cernăuțeană și politologul Serghei Hakman, iar coordonatorul proiectului în România este Teodor Lucian Moga de la Centrul de Studii Europene din Iași.

Alți membri ai echipei sunt Ulrich Schmid (Elveția),  Carmen Scheide (Elveția), Alexandra Gheorghiu (Iași) și Bogdan-Constantin Ibănescu (Iași). Echipa proiectului s-a ocupat de un studiu – o analiză sociologică care abordează probleme de percepție identitară, memorie colectivă și imagini ale “celuilalt” la nivelul comunității românești din nordul Bucovinei (Ucraina), precum și la nivelul comunității ucrainene din sudul Bucovinei (România).

Astfel, studiul se bazează pe o agendă de cercetare comună, desfășurată în zona istorică a Bucovinei, atât în Ucraina, cât și în România, luând în calcul particularitățile zonei istorice a Bucovinei văzute dintr-o perspectivă multidisciplinară (istorică, politică, economică, juridică, culturală și lingvistică) – mai notează sursa citată anterior.

Totodată, în timpul prezentării proiectului a avut loc un schimb de opinii despre cercetarea sociologică realizată în Bucovina istorică, cu participarea experților din ambele state. Eleonora Moldovan, consul general al României la Cernăuți, citată de Radio Cernăuți, a menționat importanța dialogului româno-ucrainean în menținerea toleranței bucovinene, amintind despre valoarea istorică și culturală a Bucovinei și locuitorilor ei.

Exit mobile version