Autoritățile bulgare au emis o avertizare privind înrăutăţirea severă a condiţiilor meteorologice, ninsori abundente, vânt puternic şi temperaturi mult scăzute pentru intervalul 5 – 7 ianuarie 2017.O mare parte a reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzile va fi pregătită, preventiv, împotriva formării poleiului. Conform prognozei Institutului Bulgar de Meteorologie şi Hidrologie, ninsorile vor cădea pe întreg teritoriul Bulgariei, dar vor avea caracter intensiv în nord şi nord-estul Bulgariei, precum şi în zonele montane înalte din sudul ţării. Se aşteaptă ca stratul de zăpadă să depăşească 50 cm, cu o viteză a vântului de peste 20m/sec, fapt ce poate duce la formarea de troiene de zăpadă de peste 1m înălţime.
În contextul celor menționate, până în data de 7 ianuarie 2017, ora 09.00, va fi oprită circulaţia autovehiculelor cu greutate mai mare de 12 tone pe anumite segmente de drumuri naţionale, în încercarea de a se evita aglomerări şi blocări ale mijloacelor de transport în trafic şi de se asigura condiţii prielnice deblocării şi curăţării drumurilor naţionale.
Se recomandă evitarea călătoriilor la sfârşitul acestei săptămâni, întrucât există pericolul formării de troiene de zăpadă şi polei. În cazul în care plecarea la drum cu auto este imperativă, se recomandă cu insistență şoferilor echiparea adecvată pentru iarnă a autovehiculelor. Şoferii şi reprezentanţii firmelor de transport pot obţine informaţii actuale cu privire la starea drumurilor de pe aplicaţia pentru telefoane mobile LIMA – www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei Executive Infrastructura Rutieră – www.api.bg şi în regim non-stop la telefonul 0700 130 20.
Conform buletinului informativ al Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie din Bulgaria, s-a prognozat cod galben pentru următoarele 24 de ore pentru căderi abundente de precipitaţii sub formă de ninsoare, emis pentru 12 regiuni din R.Bulgaria, după cum urmează: Vidin, Montana, Vratsa, Lovech, Gabrovo, Plovdiv, Pazardzhik, Blagoevgrad, Kjustendil, Pernik, Sofia şi Sofia-regiune.
Pentru data de 6 ianuarie a fost emis cod galben pentru căderi abundente de precipitaţii sub formă de ninsoare şi formare de polei pentru 8 regiuni din R.Bulgaria – Vidin, Plovdiv, Pazardzhik, Blagoevgrad, Kjustendil, Pernik, Sofia şi Sofia-regiune şi cod portocaliu pentru căderi abundente de precipitaţii sub formă de ninsoare, formare de polei şi vânt putenic pentru restul teritoriului bulgar – Montana, Vratsa, Pleven, Lovech, Gabrovo, Veliko Tarnovo, Ruse, Targovshte, Razgrad, Silistra, Dobrich, Shumen, Varna, Burgas, Sliven, Yambol, Stara Zagora, Haskovo, Kardzhali şi Smolyan.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.