Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că, în conformitate cu datele puse la dispoziție de autoritățile bulgare, se desfășoară lucrări de reparație a rosturilor de dilatare ale Podului Prieteniei Giurgiu-Ruse. Activitățile de reparație sunt efectuate la nivel local și sunt prevăzute să dureze până la data de 31 martie 2024. Acestea se vor efectua pe timpul zilei și vor implica organizarea și reglementarea temporară a circulației rutiere pe pod, traficul desfășurându-se pe o singură bandă cu regim asigurat de accesibilitate și de semnalizare prin indicatoare rutiere și personal de dirijare.
MAE le recomandă cetățenilor români să conducă preventiv, cu viteză adecvată, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată și indicațiile/semnalele organelor de control aflate la fața locului și să aibă autovehiculele echipate pentru circulație pe drumurile publice în condiții de iarnă.
În acest context, este reiterată importanța informării corecte a șoferilor români, achiziționării din timp a vinietelor electronice și achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare.
Informații suplimentare pot fi accesate astfel: cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenției “Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop; cu privire la situația zborurilor pe aeroportul Sofia – www.sofia-airport.eu; cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg; cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul Agenției „Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg; cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 și +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.
Ministerul Afacerile Externe recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (http://mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.