România va mai primi aproape 30 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de importurile de cereale ieftine din Ucraina, a anunțat ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Potrivit RRA, ministrul susține că a citit proiectul de regulament al Uniunii Europene ce prevede această nouă alocare. Noul pachet de sprijin trebuie publicat în Jurnalul oficial al Uniunii și apoi vor începe procedurile interne. Cererile de sprijin pentru prima tranșă la grâu sunt înregistrate până în data de 11 mai.
Având în vedere circumstanțele excepționale de blocaje logistice grave cu care se confruntă cinci state membre, Comisia Europeană a adoptat marți măsuri preventive excepționale și temporare cu privire la importurile unui număr limitat de produse din Ucraina. Măsurile vizează doar patru produse agricole – grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea soarelui – originare din Ucraina și urmăresc atenuarea blocajelor produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Măsurile vor dura până la 5 iunie 2023.
În această perioadă, grâul, porumbul, semințele de rapiță și semințele de floarea soarelui originare din Ucraina pot fi puse în liberă circulație în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția celor cinci state membre din prima linie: Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Produsele pot circula sau tranzita prin aceste cinci state membre prin intermediul unui regim de tranzit vamal comun sau să ajungă într-o țară sau un teritoriu din afara UE.
În paralel, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia s-au angajat să-și ridice măsurile unilaterale cu privire la grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea soarelui și orice alte produse care provin din Ucraina.
Aceste măsuri fac parte din pachetul general de sprijin pe care îl propune Comisia și vor fi completate cu un sprijin financiar pentru fermierii din cele cinci state membre și cu măsuri suplimentare pentru a facilita tranzitul exporturilor de cereale ucrainene prin intermediul căilor de solidaritate către alte state membre și terțe state membre.
Dacă situația excepțională continuă, măsurile preventive ar putea fi prelungite și după expirarea actualului Regulament privind măsurile comerciale autonome la 5 iunie 2023 și ar putea fi avite în vedere și alte produse sensibile care provin din Ucraina.
UE și-a liberalizat temporar toate importurile din Ucraina și și-a suspendat măsurile de apărare comercială împotriva companiilor ucrainene până la 5 iunie 2023, ca sprijin european pentru economia Ucrainei devastată de război. De asemenea, a implementat Solidarity Lanes pentru a se asigura că cerealele ucrainene pot ajunge în țările care au cea mai mare nevoie, deoarece războiul de agresiune al Rusiei a restrâns grav accesul Ucrainei în porturile sale de la Marea Neagră. Căile de solidaritate UE-Ucraina au devenit un colac de salvare pentru economia Ucrainei și o nouă conexiune cu Uniunea, servind, de asemenea, la prevenirea unei crize alimentare globale.
Creșterea traficului la granițele dintre Ucraina și UE a avut un impact asupra costurilor logistice și a creat blocaje, ducând la capacități de stocare saturate și lanțuri logistice. Aceste circumstanțe excepționale afectează viabilitatea economică a producătorilor locali din statele membre respective. Comisia a evaluat situația ca justificând o acțiune imediată în conformitate cu articolul 4 alineatul (9) din Regulamentul privind măsurile comerciale autonome .