Deputatul PNL Ionuț Stroe, președintele delegației parlamentare române la APCE, afirmă că Republica Moldova traversează un moment extrem de important în legătură cu consolidarea și stabilizarea opțiunii ferme de integrare în UE. În opinia deputatului liberal, Alianța pentru Integrare Europeană (AIE) are nevoie de sprijin, de mesaje pozitive și de experianța europeană a României în legătură cu acest drum. ”Fac o paralelă în timp și vă amintesc cât de dificilă a fost pentru noi perioada de pre-aderare, atât din punct de vedere al reformelor instituționale pe care statul trebuie să le facă, cât și din punct de vedere al armonizării legislației. Dacă pentru Republica Moldova această perioadă va fi mai lungă sau mai scurtă depinde doar de ei și numai de ei. Noi sperăm că va fi scurtă. Sunt angajamente europene pe care și le asumă. Depinde și de sprijinul pe care noi îl acordăm”, a declarat Ionuț Stroe. În opinia sa, oportunitatea pe care, în acest moment, o reprezintă percepția populației față de spațiul european nu ar trebui irosită: ”Din punct de vedere sociologic, poate este pentru prima dată când factorul etnic nu mai contribuie la polarizarea opiniilor. Există în egală măsură o populație care își dorește o piață liberă, democrație și drepturi fundamentale și stat de drept. Pe de altă parte există și îngrijorarea Rusiei în legătură cu acest lucru. Recentele amenințări ale Rusiei către Rpublica Moldova privind creșterea prețului la gaze sau restricțiile impuse pe piață unor produse există, iar Chișinăul își recunoaște această dependență”, subliniază deputatul liberal citat de Agenția PROMPT MEDIA.
”Având în vedere aceste lucruri, cu atât mai mult noi românii, dar și celelalte state care simpatizează sau apreciază opțiunea Moldovei la nivel european, trebuie să contribuim și să sprijiim acest pas”, a mai spus liberalul, care a folosit gazoductul Iași-Ungheni și bursele acordate studenților moldoveni drept exemple ale ”sprijinului transparent” pe care România îl acordă Republicii Moldova.
Acesta a mai arătat că și la nivel parlamentar există ”o bună colaborare”: ”Nu cu mult timp în urmă, la nivelul plenului APCE a fost adoptat un raport de monitorizare a evoluției Republicii Moldova și de asumare a angajamentelor în legătură cu standardele europene. Inițial, acest raport era critic, dar a suferit numeroase transformări pozitive, ca urmare a bunei colaborări între delegațiile parlamentare ale României și Republicii Moldova. Este pentru prima dată când este adoptat un amendament care evocă în mod explicit perspectiva încheierii monitorizării în condițiile îndeplinirii recomandărilor cuprinse în proiectul de rezoluție. Acest amendament poate fi interpretat ca stabilind o foaie de parcurs către perioada post-monitorizare și confirmă clar statutul Republicii Moldova de performeră a reformelor. Ea se află în competiție cu statele membre ale Parteneriatului Estic, de aceea luna viitoare, la Summit-ul de la Vilnius, le doresc să semneze acordul de asociere și pe cel de liber schimb”, a spus Stroe.
Liberalul a mai spus că niciun alt raport recent al APCE nu a mai inclus o asemenea prevedere, referitoare la încheierea monitorizării Republicii Moldova. ”În pofida dificultăților politice din această primăvară de la Chișinău, actuala guvernare a Republicii Moldova a reușit, cel puțin la nivelul APCE, să își atragă simpatia majorității opiniilor de la Strasbourg, dovadă fiind că raportul a fost susținut prin vot de foarte multe state membre ale Uniunii Europene, state a căror opinie contează în zona decizională a Europei”.