Studenții români în Franța vor putea beneficia, începând cu anul universitar 2016-2017, de bursa anuală ”Ierunca-Lovinescu”, instituită printr-o hotărâre adoptată de guvern.
Bursa va fi acordată de MAE, pe o durată de 10 luni, iar cuantumul acesteia, care nu poate depăși 500 euro/lună, va fi stabilit anual, prin ordin al ministrului afacerilor externe.
Domeniile de cercetare pentru care se acordă sunt următoarele:
- constituirea, evaluarea și conservarea patrimoniului emigrației românești;
- studierea documentelor privitoare la exilul românesc;
- cercetarea exilului românesc, ca parte a rezistenței intelectuale din anii dictaturii și opresiunii comuniste, în contextul european de dinaintea și de după căderea comunismului;
- studierea moștenirii culturale Ierunca-Lovinescu și a importanței acesteia pentru spațiul cultural francez și european;
- studierea influențelor pe care exilul românesc în Franța le-a exercitat asupra mișcării intelectuale din România și din diaspora românească;
- cercetarea contribuției diasporei la dezvoltarea patrimoniului cultural românesc.
Studenții beneficiari ai acestei burse vor fi cazați în locuința care a aparținut soților Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, situată în Paris, strada François Pinton nr. 8, Republica Franceză.
Procedura de selecție, acordare și monitorizare a utilizării bursei ”Ierunca-Lovinescu” va fi elaborată de Ministerul Afacerilor Externe, pe baza unui regulament aprobat prin ordin al ministrului afacerilor externe, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii de guvern adoptate astăzi.
Anual se acordă o singură bursă, finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Afacerilor Externe.
Instituirea unei burse anuale Ierunca-Lovinescu, în favoarea studenţilor români în Franţa, acordată de Ministerul Afacerilor Externe face obiectul legatului cu sarcini acceptat de statul român în 2008.
În conformitate cu sarcinile aceluiaşi legat, la data 19 mai 2015, statul român a intrat în posesia imobilului situat în Paris, strada François Pinton nr. 8, fosta locuinţă a familiei Ierunca-Lovinescu, care urmează să devină casă memorială, precum şi spaţiu de studiu şi locuinţă pentru studenţii beneficiari, pe durata derulării bursei.
Înființarea bursei îndeplinește una dintre principalele dorințe testamentare ale Monicăi Lovinescu, un reprezentant de marcă al intelectualilor români aflați în exil pe vremea comunismului, care a donat statului român locuinţa sa din Paris, pentru a fi pusă în serviciul comunităţii româneşti din Franţa.
Monica Lovinescu și Virgil Ierunca sunt figuri emblematice ale dizidenței politice românești organizate la Paris în anii 1947-1989, iar măsura decisă astăzi are o valoare simbolică, de recunoaștere și reparație morală, înscriindu-se, totodată, în politica de recuperare și promovare a valorilor aparținând patrimoniului material și imaterial al românilor din străinătate.