În cadrul vizitei întreprinse în Ungaria, în perioada 16-17 ianuarie , ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a avut întrevederi cu autorităţile locale din Micherechi şi Chitighaz, cu reprezentanţi ai prezidiului Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, ai Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, precum şi cu membrii conducerii Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU).De asemenea, demnitarul român a participat și la manifestarea dedicată împlinirii a 65 de ani de la publicarea primului număr al săptămânalului „Foaia Românească”. Cu această ocazie ministrul delegat a felicitat membrii redacţiei pentru activitatea desfăşurată şi evidenţiat rolul revistei ca simbol al păstrării identităţii comunităţii româneşti din Ungaria.
La întâlnirea cu etnicii români absolvenţi ai universităţilor din România, s-a convenit asupra necesităţii înființării unei asociații a bursierilor statului român din Ungaria care să promoveze oferta universităţilor româneşti în rândul elevilor români din Ungaria şi care să ofere consiliere viitorilor studenţi din cadrul comunităţii.
În cadrul discuțiilor cu Margit Tat, primarul localităţii Micherechi, şi Maria Kalcso, primarul localității Chitighaz, oficialul român a reafirmat sprijinul acordat de statul român pentru consolidarea învăţământului în limba română, a evidenţiat rezultatele pozitive ale detaşării unor cadre didactice din România la Micherechi şi a subliniat posibilitatea preluării acestui model şi de către alte şcoli unde învaţă copii etnici români din Ungaria.
În cadrul întrevederii cu reprezentanții AŢRU, ministrul delegat Dan Stoenescu a reliefat importanța asigurării unei finanţări predictibile şi constante a educaţiei în limba română, a mass-media în limba maternă şi a asociaţiilor culturale ale românilor din Ungaria şi i-a încurajat să respecte decizia comunităţii locale la referendumul privind preluarea administrării şcolii din Micherechi de către primăria locală.
Programul ministrului delegat Dan Stoenescu a inclus și vizitarea Casei Muzeu Româneşti din Chitighaz și a Capelei Ortodoxe Române din Curţile Gojdu, ocazie cu care demnitarul român și-a exprimat susținerea pentru continuarea renovării Curţilor Gojdu.