Călin Peter Netzer prezidează juriul competiţiei de lungmetraje a Festivalului de Film de la Sarajevo, completând astfel prezențele româneşti la festival.
Festivalul de Film de la Sarajevo, aflat la cea de-a 21-a ediţie, se va desfăşura în perioada 14-22 august 2015. Programul competiţional al festivalului este împărţit în secţiunile: lungmetraj, scurtmetraj şi documentar. Sarajevo Film Festival va prezenta filme româneşti „Toto şi surorile lui”, „Aferim!”, „Un etaj mai jos”, „Comoara”, „Chuck Norris vs Communism”, „Acasă la tata”, „Ramona” și „O faptă bună”.
„Natura interactivă a festivalurilor de film nu a fost niciodată mai importantă decât în prezent. Astfel, când se realizează selecția, se iau în considerare în primul rând filmele, dar și nevoile publicului. Programul festivalului din acest an arată supremația și forţa cinematografiei regionale. Filmele selecţionate sunt puternice, inteligente, sofisticate și curajoase, iar poveștile pe care le spun sunt fascinante. Nu există nicio îndoială că publicul le va recunoaște valoarea“, susține Elma Tataragić, coordonatoarea programului Festivalului de Film de la Sarajevo.
Festivalul internaţional de film pune accent pe regiunea Europei Centrale şi de Est incluzând producţii din Albania, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Grecia, Kosovo, Macedonia, Malta, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Turcia şi Ungaria. Festivalul cuprinde premiere mondiale, internaţionale sau regionale şi prezintă o retrospectivă a celor mai de succes producţii ale anului anterior în secţiunea dedicată In Focus.