Problema formării inițiale continue a cadrelor didactice care predau în învățământul profesional și tehnic, inclusiv dual, astfel încât teoria să fie adaptată la practică a fost ridicată de reprezentanții Camerei de Comerț Româno-Germană în cadrul întrevederii pe care au avut-o cu ministrul Educației, Valentin Popa, și cu reprezentanți ai Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic.Pornind de la aceste discuții, ministrul și-a exprimat interesul de a încuraja viitoarea dezvoltare a unui program de master didactic pentru îmbunătățreai formării cadrelor didactice.
Reprezentanții oamenilor de afaceri au propus formarea a două grupuri de lucru care să analizze posbiltățile de dezvoltare a învățământului dual și înființarea unor programe de formare la nivel universitar, în parteneriat cu mediul economic.
De asemenea, s-a propus creșterea numărului de ore de instruire practică la liceele tehnologice care la absolvire oferă certificat de calificare de nivel IV.
Ministrul Educației s-a arătat interesat de permanentizarea dialogului cu mediul privat, astfel încât programele de formare a cadrelor didactice să poată fi corelate cerințele pieții muncii și așteptările angajatorilor.