În seria manifestărilor dedicate „Zilei Veteranilor de Război”, secretarul de Stat şi şef al Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Marius Bălu, și șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, au participat luni, 26 aprilie, în Sala Unirii din Cetatea Marii Uniri din Alba-Iulia, în cadrul proiectului ”Alături de veteran”, la prima activitate de împachetare a cadourilor cu ocazia Sărbătorilor de Paști pentru veteranii de război domiciliați în 15 județe din centrul și vestul țării.
La eveniment, organizat în parteneriat cu Asociația ”Alături de eroi”, au luat parte elevi ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și militari din garnizoana Alba-Iulia.
”România sărbătorește, în data de 29 Aprilie, Ziua Veteranilor de Război. Numărăm astăzi 2.610 supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial, cărora trebuie să le mulțumim pentru credința și bărbăția cu care au rezistat în vremurile de încercare. Ne aflăm la Alba Iulia, în Sala Marii Uniri, unde deschidem seria de evenimente dedicate Zilei Veteranilor de Război cu împachetarea cadourilor veteranilor de război care locuiesc în Ardeal. Ceremonia este dedicată societății civile, autorităților locale și militarilor români, care vor pune în fiecare pachet recunoștința și respectul lor pentru bravii luptători de vârsta României Mari”, a transmis secretarul de stat Mariu Bălu în cadrul evenimentului.
De asemenea, generalul-locotenent Daniel Petrescu a declarat, la finalul primei etape a proiectului „Alături de veterani”, că „în acest an se împlinesc 80 de ani de la intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial. Sacrificiul militarilor români, sub misiunea sacră a eliberării teritoriului național, a fost dramatic – peste 90.000 căzuți la datorie, 60.000 dați dispăruți și peste 330.000 răniți în luptă. Dintre cei care au supraviețuit războiului, astăzi mai sunt puțini. Este o datorie morală de a fi alături de veteranii de război, adevărate istorii vii, față de care instituția militară își îndreaptă aprecierea și respectul. Este o onoare să fiu parte în acest proiect dedicat veteranilor de război. Știu că-i am alături de mine pe toți colegii din Armata României și că, împreună, aducem un pios omagiu tuturor eroilor noștri, celor care s-au așezat în icoane și celor pe care-i mai avem încă printre noi”.
Ministerul Apărării Naţionale organizează, în parteneriat cu Asociația „Alături de eroi”, împreună cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile, o serie de manifestări dedicate „Zilei Veteranilor de Război” – 29 aprilie, în București și în toate marile garnizoane din ţară.
Campania „Alături de veterani”, inițiată în parteneriat cu Asociația „Alături de eroi”, împreună cu mediul de afaceri și societatea civilă, se va desfășura pe parcursul mai multor zile și va include o acțiune de distribuire a unor pachete cadou cu ocazia Sărbătorilor de Paște pentru toți cei 2.610 veterani de război de pe teritoriul României, precum și pentru cei opt din Republica Moldova.
Distribuirea pachetelor către veteranii de război se va desfășura în perioada 27-30 aprilie. Echipele de distribuire a cadourilor sunt constituite din personal al unităţilor militare din țară și sprijinite de voluntari și de membri ai asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale de profil. Membrii echipelor de distribuire vor fi testați pentru depistarea COVID-19 cu ajutorul unor teste rapide antigen puse la dispoziție de organizatori.