Săptămâna acțiunilor de prevenire a corupției în domeniul Poliție de frontieră
În contextul Campaniei de promovare a integrității „M.A.I. etic, M.A.I. integru!”, în perioada 19 – 23 iulie 2021, în întreaga țară, structurile Direcției Generale Anticorupție care au în raza teritorială de competență puncte de trecere a frontierei (terestre, aeriene, portuare și feroviare) vor desfășura activități preventive destinate atât cetățenilor care tranzitează aceste puncte, cât şi polițiștilor de frontieră care le deservesc, sub denumirea „Săptămâna acțiunilor de prevenire a corupției în domeniul Poliție de frontieră”.
Cu acestă ocazie, ofițerii de prevenire ai D.G.A. vor interacționa în egală măsură cu cetățenii, cât și cu lucrătorii poliției de frontieră, prin discuții directe, transmițându-le materiale de informare adaptate domeniului de activitate vizat, cu mesajul „Integritatea, un câștig al tuturor!”.
Activitățile din această săptămână au la bază faptul că valorile de trafic în punctele de trecere a frontierei sunt în creștere, pe fondul sezonului estival şi al perioadei concediilor de odihnă, și vizează atingerea scopului campaniei, respectiv creșterea numărului de persoane (personal M.A.I. și cetățeni) informate/conștientizate cu privire la consecințele implicării în fapte de corupție și încurajarea semnalării faptelor de corupție.
Campania națională „M.A.I. etic, M.A.I. integru!” se desfășoară în perioada mai – decembrie 2021, dorindu-se ca prin implementarea ei să contribuie la consolidarea integrității și, implicit, a încrederii cetățenilor în serviciile publice prestate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, instituție esențială pentru buna funcționare a societății.