Subsecretarul de stat Victor Ionescu a prezentat campania națională “Informare acasă! Siguranță în lume!” în județul Tulcea.
Evenimentul a avut loc vineri, 18 mai, la Tulcea, în sala „Toma Caragiu” a hotelului Delta, în prezența a peste 200 de elevi, profesori, reprezentanți ai asociațiilor de părinți și directori ai instituțiilor de învățământ din teritoriu.
La eveniment au mai participat vicepreședintele CJ Tulcea, Dumitru Mergeani, Lucica Popisca, inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Judetean Tulcea, deputatul Mirela Furtuna, deputatul Anișoara Radu precum și reprezentanți ai Prefecturii, Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane (ANITP) și Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.
Campania continuă în cele 41 de județe ale României.