Site icon TIMP ROMÂNESC

Campanie pentru conștientizarea drepturilor copiilor români aflați pe teritoriul altor state. MRP are în vedere chiar actualizarea legislației

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păƒstârnac, a avut o întrevedere cu membri ai Grupului interministerial pentru românii de pretutindeni, pentru a discuta despre situația și protecția copiilor români din statele europene.Discuțiile au abordat cadrul juridic internațional care vizeazムprotecția copiilor români aflați pe teritoriul altor state și repatrierea acestora, conturându-se necesitatea avansăƒrii sau a actualizăƒrii unor instrumente juridice de cooperare cu state membre ale Uniunii Europene în vederea soluționăƒrii cazurilor în care sunt implicați minori români.

De asemenea, a fost discutatムproblematica drepturilor cetățenilor români aflați în străinăƒtate, cazurile de abuz la adresa românilor înregistrate în statele de reședințăƒ, materializarea unor campanii de informare care sムurmăƒreascムo cunoaștere corectムși operativムa drepturilor românilor aflați în afara țăƒrii, precum și cazuri punctuale care se aflムpe agenda ministerului.

În acest sens, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu membrii Grupului Interministerial, își propun sムcoopereze în vederea implementăƒrii unei campaniei pilot de informare în diferite județe din țarăƒ.

La întrevedere, au participat reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), ai MAE, precum și experți din cadrul MRP.

Exit mobile version