În cadrul seriei „Noua cinematografie europeană”, pe 28 mai, la Stockholm, va fi proiectat filmul „Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism”, în regia lui Corneliu Porumboiu.
Filmul este unul dintre producţiile recente considerate reprezentative pentru cinematografia românească contemporană şi a fost primit cu entuziasm de critica internaţională încă de la premiera sa mondială în 2013, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, precum şi la proiecţiile din cadrul festivalurilor internaţional dee film de la New York, Toronto, Vancouver şi Rotterdam.
Acţiunea filmului surprinde o etapă de producţie a unui film şi oglindeşte procesul cinematografic în sine. Filmul a fost proiectat în premieră în Suedia în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Göteborg în februarie 2014.